Final de aventură în Liga 1! Alibec: ”Nu pot să stau la o echipă care n-are obiective!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 06 iulie 2020, ora 09:24,
alibec astra
alibec astra

Denis Alibec (29 ani) va pleca de la Astra Giurgiu la finalul sezonului. 

Seara trecută, Astra a remizat cu CFR Cluj, scor 2-2. Alibec a marcat al doilea gol al giurgiuvenilor, în minutul 79.

La finalul meciului, Alibec a vorbit din nou despre transferul său. Atacantul a anunțat că nu poate rămâne la un club fără obiective, motiv pentru care va pleca la finalul acestui sezon.

”Nu-mi convine egalul, puteam să şi câştigăm pe final şi să sperăm la mai sus. De ce să ne intimideze? Au pierdut foarte multe puncte şi putem să ne batem cu orice echipă de la egal la egal. 

Pentru noi, pentru familiile noastre, să nu ne facem de râs pentru că dacă pierdem cu candidatele la titlu, o să zică ceilalţi că ne-am dat la o parte. Aşa jucăm cu toţi de la egal la egal şi ce o fi o fi. Din ce să joci dacă n-ai voie în Europa? Jucăm pentru noi, pentru echipă. 

Îmi doresc să plec pentru că nu pot să stau la o echipă care n-are obiective. N-am nicio ofertă concretă, dar mai e timp şi să sperăm că vor veni. Oriunde, dar să fie stabilitate şi să joc în Europa. Eu mereu am stat după fotbal, dacă mergeam după bani eram demult în China.” a declarat Alibec la finalul meciului cu CFR Cluj.

1.4 milioane de euro este cota de piață a lui Alibec, potrivit transfermarkt.com.

În actualul sezon, atacantul a marcat 13 goluri pentru Astra, în toate competițiile, și a oferit 11 pase de gol.

denis alibec astra

Citește și Djokovic dă cărțile pe față: ”Sunt nişte turbulenţe prin birouri şi ne afectează pe noi!”

declaratiiofertaliga 1denis alibec