OPINIE | Fenomenul Klopp și echipa recordurilor! Cum s-au transformat cormoranii în păsări de pradă

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 26 ianuarie 2020, ora 16:55,
Jurgen Klopp este pe banca englezilor din octombrie 2015
Jurgen Klopp este pe banca englezilor din octombrie 2015

Fotbalul ultimelor decenii nu a oferit parcă nicicând o echipă care să domine atât de clar un sezon. Nici măcar Barcelona extraterestră a lui Guardiola cu stilul tiki-taka inventat de Guardiola nu a ajuns la cifrele impresionante ale lui Liverpool.

Iar trupa lui Klopp a intrat deja în cartea de istorie a recordurilor fotbalistice. Asta după ce în vara anului trecut triumfa după 14 ani pe continent și devenea al treilea cel mai titrat club din istoria Europei. Dar dincolo de succesul din Champions League, fanii așteptau ca favoriții să se impună și în campionat acolo unde nu se mai bucuraseră pentru un succes de 30 de ani. Așteptarea va lua sfârșit în proporție foarte mare în 2020 atunci când Liverpool se va încorona din nou campioană a Angliei.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Tiki taka fără rezultat! Uluitor ce posesie a avut Barca în eșecul împotriva Valenciei

Nici cel mai optimist fan nu și-ar fi închipuit însă că lupta va fi lipsită de emoții. Klopp a creat o echipă monstruoasă, capabilă să câștige în fața oricărui adversar. Doar Manchester United i-a făcut față în acest campionat. A fost singura echipă capabilă să nu piardă în fața cormoranilor în 23 de etape. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva în top 5 campionate ale Europei. Cu 16 puncte peste rivala City și un meci mai puțin jucat, Liverpool este deja cu mâinile pe trofeu. Doar ea îl mai poate pierde, ceilalți nu au puterea să se lupte cu furia roșie de pe Anfield.

Dar cum s-a ajuns aici? Probabil mulți doar admiră performanțele The Reds, însă cu siguranță sunt și alții care ar vrea să găsească secretul succesului din spatele victoriilor nesfârșite. Și pariez că tot mulți sunt și cei care îl plasează pe Jurgen Klopp în fruntea celor care trebuie să primească aplauze pentru transformarea echipei legendare a Angliei. Pentru că atunci când neamțul a aterizat la Liverpool, Henderson & Co se zbăteau în mediocritate. Brendan Rodgers a creat iluzia ieșirii din abis, dar Klopp a desăvârșit opera.

CITE:TE ȘI –>> VIDEO | Execuție în direct! Atalanta a demolat-o pe Torino iar Ilicic a marcat un gol fabulos

În octombrie 2015, Jurgen ajungea în insulă cu temele făcute. Experiența de la Dortmund o dorea repetată și la Liverpool. Cu siguranță ca a venit să ia titlul și Champions League, dar nici el nu credea că va avea Europa la picioare. Managerul de 52 de ani prelua o echipă de locul 6 incapabilă să se bată cu banii lui United, City și Chelsea. Acomodarea nu a fost deloc ușoară. Klopp a ratat în primul sezon o poziție de Champions League după ce a terminat pe locul 8 la sfârșitul sezonului 2015 -2016. Dar neamțul nu avea dead-line și nici el nu își fixase unul. Doar stătuse 7 ani la Mainz și alți 7 la Dortmund. Nu era să plece nici după finala pierdută cu Sevilla în Europa League.

Eșecul nu l-a demoralizat, ci din contră, a avut și mai multă ambiție să își ducă visul la bun sfârșit. Iar Liverpool a început să conteze. Și cu ajutorul oamenilor aduși de el, cormoranii au ajuns din nou la masa bogaților. Și la prima încercare s-a oprit în finala Ligii Campionilor, bătut doar de Realul intergalatic al lui Zidane. A treia finală europeană pierdută! Patronii începeau însă să își frece mâinile de bucurie văzând cum echipa crește de la an la an. Și puțin a lipsit ca în 2019 Liverpool să nu reușească dubla istorică, titlu-Champions League. Doar el a crezut că Barcelona poate fi învinsă după 3-0, într-un retur de poveste pe Anfield. Și i-a ieșit un meci pentru istoria fotbalului. În Premier League, cetățenii nu au mai făcut niciun pas greșit iar victoria finală s-a amânat cu un an.

CITEȘTE ȘI –>> Mourinho îi dă o mână de ajutor lui Pușcaș! La ce echipă poate ajunge atacantul român

Istoria se scrie și în 2020 când oamenii lui vor scoate tot orașul pe străzi. Mai puțin pe fanii lui Everton:). Iar numele lui va rămâne pentru totdeauna în inimile suporterilor drept  antrenorul care a pus capăt celei mai secetoase perioade pe plan intern din întreaga existență a clubului. Niciodată Liverpool nu a așteptat atât ca să redevină regină a Angliei. Iar epoca de glorie e departe de a se încheia pe Anfield. Klopp și-a prelungit contractul cu Liverpool până în 2024 iar statornicia lui ar trebui să îi sperie pe mulți. Aviz rivalelor!

liverpoolechipa recordurilorjurgen klopp