FCSB, unică în România! Remarca unui fost antrenor dinamovist

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 31 ianuarie 2021, ora 14:15,
fcsb bucurie
fcsb bucurie

Ion Marin a remarcat un detaliu care face FCSB un exemplu pentru cluburile din Liga 1. Antrenorul care cucerea în 1995 Cupa României cu Petrolul Ploieşti a subliniat numărul mare de jucători români din lotul roş-albaştrilor.

Antrenorul în vârstă de 65 de ani laudă strategia celor de la FCSB, care promovează jucători români tineri în lot. Marin crede că echipa naţională poate beneficia de pe urma strategiei lui Gigi Becali.

„Mă bucur pentru Steaua (n.r. – FCSB) că alege să joace cu jucători români, am lucrat cu jucători din toate colțurile lumii. Domnilor, avem jucători buni, avem copii buni, dați-le șanse. S-ar putea sa reprezinte o mare valoare pentru echipa națională. Nu uitați de echipa națională! Echipa națională se hrănește doar cu produs românesc”, a spus Ion Marin, la Digi Sport.

Grecul Aristidis Soiledis, muntenegreanul Risto Radunovic și croatul Ante Vukusic sunt singurii jucători străini din lotul FCSB.

FCSB a câştigat ultimul titlu în Liga 1 în 2015. Roş-albaştrii conduc în acest moment în clasamentul sezonului regulat din Liga 1.

33,5% dintre jucătorii legitimaţi la cele 16 cluburi din Liga 1 sunt străini. 

 

echipa nationalaIon Marinliga 1jucatori romanifcsb