FCSB o ajută pe Cristina Neagu! Vedeta are ambiții mari: „Recuperarea îmi mănâncă jumătate de zi”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 02 martie 2019, ora 10:39,
neagu
neagu

Cristina Neagu e decis să revină cât mai repede pe teren după accidentarea gravă pe care a suferit-o (ruptură de ligament încrucișat anterior), iar handbalista e ajutată în procesul de recuperare de Ovidiu Kurti, kinetoterapeutul celor de la FCSB.

„De când m-am întors în România, vin la recuperare cam de șase ori pe săptămână, deși în mod normal e suficient de patru-cinci ori. Recuperarea îmi mănâncă, oricum, cam jumătate din zi.

Mă trezesc dimineața, vin la recuperare și ajung înapoi acasă pe la ora 16:00, mănânc ceva, apoi mă uit la filme, citesc. Când totul va fi mai bine, voi putea să merg la antrenamente câteva ore, să mă mișc normal și să fac alte lucruri. Abia aștept să conduc, îmi e dor să conduc”, a mărturisit Neagu pentru cei de la Red Bull.

„Pe lângă faptul că îmi doresc să câștig Liga Campionilor cu o echipă de club din România, Olimpiada de la Tokyo e pentru mine cel mai important obiectiv în anii următori în ceea ce privește echipa națională! O să fac tot ce ține de mine să ajung la Tokyo și să ne luptăm pentru o medalie”, este visul Cristinei.

Cristina Neagu (30 de ani) a fost desemnată cea mai bună jucătoare a Europei în 2018. A câștigat campionatul și Cupa României cu CSM București, iar cu echipa națională a încheiat pe locul 4 la EURO 2018.

NeaguNeagu accidentarecristina neaguNeagu CSMNeagu ligament