FCSB, interzisă pe noul stadion din Ghencea? Avertismentul lui Marius Lăcătuș pentru Gigi Becali

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 12 martie 2020, ora 16:06,
lacatus becali 2
lacatus becali 2

Lucrările la noul stadion Steaua sunt în fază avansată! Noua arenă din zona Ghencea va avea o capacitate de 31.254 de locuri. Ministerul Apărării Naționale a anunțat că stadionul va intra în administrarea CSA Steaua, iar FCSB are șanse mici să joace acolo.

Marius Lăcătuș i-a transmis lui Gigi Becali că FCSB va fi primită cu ostilitate în Ghencea.

Noul stadion Steaua este construit din fonduri publice, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, iar costurile lucrărilor se ridică la 65 de milioane de euro.

Arena din Ghencea va fi finalizată până la startul EURO 2020, în luna iunie.

Stadionul Ghencea

Noul stadion Steaua din ce în ce mai aproape de finalizare! Vă prezentăm cele mai noi imagini care surprind stadiul avansat al lucrărilor de la arena din Ghencea!

Publicată de Compania Națională de Investiții pe Joi, 13 februarie 2020

Dacă va juca FCSB pe Ghencea? Nu cred că ar fi cea mai inteligentă mișcare a lui Becali, aceea de a veni să joace în Ghencea. Va fi contestat de către suporteri. Cei de la Peluza Sud nu-i vor primi cu brațele deschise.

Dacă Steaua va reuși să ajungă spre liga a doua, cu gânduri clare de promovare, atunci marea majoritate a suporterilor steliști va fi aici în Ghencea, nu pe Arena Națională.

Fiecare suporter face cum dorește, cum îi dictează. Dacă ei simt că FCSB este continuatoarea tradiției steliste, și vor fi alături de ei, foarte bine„, a spus Marius Lăcătuș la DigiSport.

Conflictul juridic între CSA Steaua și FCSB a împărțit fotbalul românesc în două tabere. CSA Steaua joacă în Liga a 4-a, iar FCSB în Liga 1.

CSA Steaua București a câștigat procesul pentru palmares cu FCSB și a recuperat marca Steaua de la Gigi Becali. Palmaresul din perioada 1947 – 2003 aparține CSA. Decizia nu este definitivă și a fost atacată la Curtea de Apel.

lacatusfcsbmarius lacatusbecaligigi becalistadionghenceasteauacsa steaua