FCSB, înapoi pe Arena Națională pentru meciul cu Craiova! Decizia organizatorilor Campionatului European

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 28 martie 2021, ora 16:35,
fcsb
fcsb

FCSB se pare că va juca ultima partidă de pe teren propriu din sezonul regulat pe Arena Națională!

Formația lui Toni Petrea a primit o nouă veste proastă în ceea ce privește stadionul pe care plănuia să dispute meciurile decisive pentru câștigarea campionatului. Bucureștenii au fost anunțați că trebuie să părăsească cel mai mare stadion al țării, deoarece arena din capitală va fi predată organizatorilor UEFA, urmând ca forul european să se ocupe de ultimele detalii înainte de startul turneului final, care va fi găzduit printre alte țări și de România.

Potrivit ultimelor informații, oficialii comitetului de organizare a Euro 2020 au hotărât să amâne deocamdată închiderea arenei, astfel că FCSB a primit undă verde pentru disputarea duelului cu Craiova pe Arena Națională.

„Pentru Euro, cu sprijinul Primăriei, stadionul va primi gazon hybrid. Prezintă avantajul că arată mai bine la televizor. Jucătorii spun că se simt mai în siguranță pe el. Este și un gazon mai ușor de schimbat. Există o dată de referință, pe 15 mai. Atunci va prelua UEFA administrarea stadionului. Până atunci, nu se vor mai organiza evenimente. Între 1 aprilie și 15 mai este o perioadă de tranziție. Undeva în luna aprilie va avea loc montarea gazonului pe Arena Națională.”, a declarat Florin Sari, la Radio Gold FM.

FCSB – CSU Craiova ar urma să se întâlnească duminica viitoare, de la ora 20 30, în cadrul etapei cu numărul 29 din Liga 1.

România va găzdui patru meciuri de la EURO 2020 la Bucureşti, trei din grupe şi una din optimile de finală, iar toate aceste dispute vor avea loc pe Arena Națională.

Citește și Florinel Coman OUT pentru restul sezonului! Anunțul făcut de patronul FCSB-ului

decizie organizatori euroarena nationalarealitatealiga 1meci craiovafcsb