FC Botoșani continuă să se întărească pentru noul sezon al Ligii 1. După ce l-au transferat pe fundașul stânga de naționalitate greacă, Aristeidis Soiledis, 27 de ani, oficialii clubului botoșănean au ajuns la un acord și cu Doriano Marvin, un fundaș central de 23 de ani din Curacao.
Conform gsp.ro jucătorul care are și cetățenie olandeză a mai trecut pe la Roda, FC Eindhoven și are 3 selecții pentru naționala din Curacao.
Transferul apărătorului în curtea echipei moldave a fost intermediat de impresarul Antonio Stoian, fost portar la Gloria Buzău și de partenerul său, Istvan Bognar. Același impresar l-a adus la FC Botoșani și pe grecul Soiledis, trecut și pe la Olympiacos, AEK și Omonia:
”MARVIN ȘI SOILEDIS SUNT DOI JUCĂTORI CARE CU SIGURANȚĂ O VOR AJUTA PE FC BOTOȘANI ÎN SEZOANELE VIITOARE. NEGOCIERILE AU FOST O PLĂCERE, AU MERS EXTRAORDINAR, IAR JUCĂTORII SUNT PREGĂTIȚI SĂ DEA TOTUL PENTRU NOUA LOR ECHIPĂ", a declarat ANTONIO STOIAN pentru sursa citată.
foto:gsp.ro