FC Botoșani a plecat în cantonament în Austria. Noutăți în lot

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 22 iunie 2019, ora 09:23,
botosani
botosani

FC Botoşani a plecat ieri într-un cantonament de două săptămâni în Austria, pentru a pregăti noul sezon din Liga 1. Moldovenii au un lot radical schimbat și un antrenor nou.

Botoşănenii vor rămâne în localitatea Fugen până pe 5 iulie și vor disputa cinci partide amicale.

Noul antrenor al grupării din Botoşani este Marius Croitoru, după plecarea lui Liviu Ciobotariu în Liban.

După ce s-au clasat pe locul doi în play-out-ul Ligii 1, moldovenii s-au despărțit de căpitanul Andrei Burcă (CFR Cluj), portarul Martin Fraisl, italianul Diego Fabbrini (ȚSKA Sofia), Mihai Alexandru Roman (U Craiova) şi Lorand Fulop (Academia Puskas).

FOTO: Ionut Tabultoc / Sport Pictures

Au fost aduși fundaşul Denis Haruţ (20 de ani), de la ACS Poli Timişoara, mijlocaşul argentinian Leone Pierce (25 de ani), de la Deportivo Santamarina, mijlocaşul austriac Mario Ebenhofer (27 de ani), care a evoluat la Blau Weiss Linz, dar şi fundaşul Alexandru Ţigănaşu (29 de ani), care a mai jucat la echipa botoşăneană.

Programul meciurilor amicale din Austria:

25 iunie: FC Botoșani – SC Schwaz, locatie Scawaz, orele 18.30

27 iunie: FC Botoșani – Ludogerets, locatie Area Woergl, orele 18.00

30 iunie: FC Botoșani – FK Jablonec, locatie Area Woergl, orele 18.00

2 iulie: FC Botoșani – FK Pribram, locatie Area Kirchbichl, orele 18.00

4 iulie: FC Botoșani – Dinamo Kiev, locatie Area Innsbruck, orele 18.00

marius croitorubotoșaniliga 1austriafc botosaniliviu ciobotariucantonamentantrenor