Explicația unui fost jucător al FCSB despre greșeala vieții: „Tătă rupea sala în două, iar eu jucam cărți în vestiar”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 30 noiembrie 2020, ora 17:20,
AlexandruIacob
AlexandruIacob

Fostul fundaș al FCSB-ului, Alexandru Iacob (31 ani), a vorbit despre greșelile făcute la început de carieră.

Alexandru Iacob a ajuns la FCSB în anul 2007 de la Corvinul Hunedoara pe când avea doar 18 ani.

Fundașul celor de CS Mioveni a considerat că talentul este suficient și nu a urmat exemplul altor colegi care lucrau în plus.

„Am crezut că e suficient talentul pe care-l aveam la momentul acela (…) Să îți dau exemplul lui Tătărușanu. Era rezervă la FCSB, nu juca, dar rupea sala în două. Iar eu, în loc să lucrez cu el, stăteam și mă jucam cărți în vestiar. Ziceam că e suficient. Făceam asta înainte de antrenament, în loc să îmi văd de treaba mea, alegeam altceva, să mă eschivez. Aceste lucruri s-au văzut în timp.”

„De obicei jucam cărți doar cu un jucător, nu pot să îi dau numele, dar e important. El îmi zicea «Ce faci mă la sală, cu ce te ajută?» Eu, fiind naiv, ziceam «da, hai că stau aici, cu tine». FCSB îți dă totul pe tavă, dar dacă tu nu vrei, nu te ajuți, ei mai mult de atât nu pot să facă” a declarat Iacob pentru GSP.

Alexandru Iacob a mai jucat la Oțelul Galați, Viitorul Constanța, Delta Tulcea, Rapid (de două ori), Ethnikos Achna, Pafos (ambele în Cipru), Luceafărul Oradea și FCSB.

Citește și Pe un fost jucător din Ghencea l-a apucat nostalgia faţă de Gigi Becali: “E un om care iubește fotbalul, mi-e dor de el”

 

realitatealiga 1alexandru iacobfcsb