Update 18.39: La scurt timp după ce informația a apărut pe realitateasportiva.net, Petrolul Ploiești a anunțat oficial că Walace nu va mai fi jucătorul prahovenilor.
Petrolul Ploiești s-a despărțit de încă un jucător în această iarnă!
Costel Lazăr, directorul sportiv al ''lupilor galbeni'', a anunțat că brazilianul Walace (30 ani) nu va mai îmbrăca tricoul Petrolului în acest sezon.
Oficialul prahovenilor a explicat că fotbalistul și conducerea ploieștenilor au căzut de comun acord pentru rezilierea contractului.
''Cu Wallace am convenit de comun acord rezilierea contractului. Începând de astăzi, este jucător liber.'' a declarat Costel Lazăr, în exclusivitate, pentru realitateasportiva.net.
Fotbalistul a ajuns la Petrolul vara trecută, liber de contract, de la Ittehad, formație din Egipt.
100.000 de euro este cota de piață a lui Walace, potrivit transfermarkt.com.
În actualul sezon, fotbalistul brazilian a bifat 7 apariții în eșalonul secund pentru prahoveni.
Rapid, Olt Slatina, Daco-Getica București, Voluntari, SCM Argeș Pitești și Dunărea Călărași sunt echipele din România pentru care a evoluat fundașul de-a lungul carierei.