Universitatea Cluj se gândește la promovarea în Liga 1, după a reușit să aducă la echipă mai mulți jucători cu experiență. Directorul executiv al 'alb-negrilor', Daniel Stanciu, este mulțumit de schimbarea formatului Ligii a 2-a.
Liga 2 va debuta sâmbătă, pe 29 august, iar Daniel Stanciu, directorul executiv al celor de la Universitatea Cluj, a analizat în EXCLUSIVITATE pentru realitateasportiva.net cum fi noul sezon.
"Nouă ne convine acest sistem competițional care s-a implementat, am fost printre echipele care au votat pentru. O să fie un campionat încărcat, cu multe meciuri, important este să nu existe foarte multe etape intermediare. Datorită achizițiilor bune pe care le-am făcut, în limita bugetului pe care l-am avut la dispoziție, trebuie să luam fiecare partidă în parte și s-o câștigăm, fiindcă obiectivul nostru este calificarea în play-off, ca mai apoi sa ne putem bate la promovare", a declarat Daniel Stanciu.
Daniel Stanciu recunoaște că și-ar fi dorit ca "Șepcile roșii" să aibă mai mult timp la dispoziție să pregătească noul sezon.
"Într-adevăr n-am avut foarte mult timp la dispoziție să ne organizăm, nici cu pregătirea fizică n-am putut sa ajungem la un nivel optim, am văzut că și unele echipe de Liga 1 au probleme din acest punct de vedere, dar nici jucătorii nu m-ai puteau să aștepte, au venit după perioada aceasta cu pandemia și aveau nevoie să reintre în ritm, ne descurcăm cum putem", a spus directorul executiv de la "U" Cluj pentru realitateasportiva.net.
Gabriel Tamaș (Astra Giurgiu), Laurențiu Rus (CSM Reșița) , Srdjan Luchin (FC Hermannstadt), Daniel Novac (Chindia Târgoviște), Vlad Muțiu (Dinamo București), Alexandru Neagrean (Ac. Hagi) sunt noutățile din lotul condus de Adrian Falub.
În prima etapă a noului sezon de Liga 2, FC Universitatea Cluj va juca în deplasare cu Aerostar Bacău, meciul fiind programat la sfârșitul acestei săptămâni.