EXCLUSIV | Semnalul de alarmă tras după seria neagră a lui Dinamo: „Jucătorii vor trebui să se mobilizeze”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 06 aprilie 2021, ora 14:43,
dinamo
dinamo

Dinamo va termina sezonul regulat pe loc de baraj sau chiar de retrogradare directă. 

Sorescu & Co au uitat cum e să se bucure pentru o victorie în Liga 1. Ultimul succes a fost obținut pe 31 ianuarie, 1-0 cu UTA. Iar de atunci, roș-albii au alunecat în clasament până în zona locurilor roșii. Iar fanii stau cu sufletul la gură, așa cum s-a întâmplat și în stagiunea precedentă, atunci când echipa lui Mulțescu a fost amenințată serios cu retrogradarea. Cristi Todea se teme de ce este mai rău pentru gruparea dinamovistă.

„Din păcate Dinamo se află destul de jos în clasament în momentul de față și le va fi greu să iasă din zona respectivă. Eu am vorbit cu ei la meciul de Cupa României și spuneau că au mai fost achitate din restanțe. Dar cu siguranță că mai sunt și alte probleme care îi afectează. Eu nu vreau să o văd pe Dinamo pe locul acesta.

Jucătorii vor trebui să se mobilizeze, dar nu știu dacă vor fi capabili să se capaciteze pentru un astfel de obiectiv. Pentru că ei au venit să se lupte la play-off, la cupele europene și acum se trezesc într-o situație delicată. Problema este că nu mai e timp”, a avertizat Cristi Todea, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net.  

Probleme de genul celor de la Dinamo mai sunt și la alte echipe. Antrenorul secund al Dunării Călărași a recunoscut că și la clubul său există întârzieri.

„Tocmai mă confrunt cu această problemă. Poate ca jucător ești copleșit de ceea ce faci și îți place mult. Majoritatea fotbaliștilor iubesc sportul ăsta iar cei tineri și fără familii sunt capabili să gestioneze 1-2 luni de amânare a plăților.

Dar pentru cei cu copii există și alte îndatoriri și ei resimt când sunt întârzieri salariale”, a încheiat tânărul antrenor. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Încă o voce autorizată critică mișcările de la Dinamo: “Am fost sceptic de la început”

dinamorestante salarialedunarea calarasiCristi todearetrogradarerealitatea