EXCLUSIV | Se vrea șef peste Dinamo dar are buzunarele goale! Ce datorii are omul care vrea să cumpere clubul de la Negoiță

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 19 septembrie 2019, ora 13:50,
colaj 2
colaj 2

Horia Sabo o ia pe urmele lui Ionuț Negoiță. Omul de afaceri a fost dat afară cu scandal de la Iași iar acum visează să ajung șef peste Dinamo.

E gata să pună pe masă 3 milioane de euro pentru a-i lua locul lui Negoiță, cel care a ajuns patronul câinilor tot după o scurtă aventură la Iași.

”Zilele următoare voi face o nouă propunere către Negoiță pentru plata întregului pachet. Ofer trei milioane de euro, fără termene, tranșe și alte prostii. După ce îi fac plata, îi invit pe toți cei care doresc să facă un audit să îmi vadă registrele financiare, ca să se convingă că sunt un om de afaceri serios”, a declarat Horia Sabo pentru pentru Fanatik.

Sabo e gata să arunce cu milioanele de euro pentru a prelua Dinamo, dar firmele pe care  le administrează sunt la pământ din punct de vedere financiar. Două dintre ele sunt în insolvență și aveau la finalul lunii iunie datorii uriașe.

Citește și EXCLUSIV | Ședință la Petrolul! Salariile au fost blocate! Ce se întâmplă cu Flavius Stoican

Nu ar fi singurele probleme mari pentru omul care e convins că un buget de 5 milioane de euro poate asigura performanța la unul dintre cele mai iubite cluburi din România. Pe numele lui Sabo există deja o plângere penală în care fostul finanțator de la Iași este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, grup infracțional organizat, gestiune frauduloasă, deturnare de fonduri și defăimare de către membrii CA ai Asociației CSM Politehnica Iași.

Pe Sabo nu-l interesează nici măcar documentele financiare ale clubului pentru a vedea exact ce cumpără. Spre deosebire de Claudiu Florică, omul care a comandat un audit pentru a vedea pe ce dă banii, Sabo e gata să plătească cele 3 milioane de euro și să-și pună cât mai repede eticheta de patron la Dinamo.

Fanii câinilor nici nu vor să audă de Sabo despre care spun că nu poate proba deloc că ar deține sumele pe care le vehiculează. Ca să se pună bine cu suporterii, Sabo le-ar fi transmis acestora că prima lui decizie în calitate de acționar majoritar ar urma să fie readucerea lui Mircea Rednic pe banca echipei din Ștefan Cel Mare. Singurul care nu a aflat de asta e tocmai antrenorul, aflat în negocieri cu un club din prima ligă a Belgiei.

suporteri dinamodinamoHoria Saboliga 1ionuț negoiță