EXCLUSIV | Reacția clubului FC Voluntari în cazul lui Eric. Anunțul făcut de Andone

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 10 februarie 2020, ora 17:33,
Ioan Andone
Ioan Andone

Cazul lui Eric ar putea avea repercusiuni asupra fanilor dinamoviști și a echipei din „Ștefan cel Mare”. Clubul ilfovean ia în calcul formularea unui memoriu la LPF. 

Brazilianul Eric, fotbalist cu 64 de goluri în Liga I, a fost ținta comportamentului rasist al fanilor dinamoviști la meciul disputat duminică și câștigat de ilfoveni cu scorul de 2-1.

Conducerea celor de la Voluntari s-a întrunit astăzi, iar printre subiectele discutate a fost și cazul lui Eric.

Am discutat astăzi despre ce s-a întâmplat la meci cu Eric. Nu am luat încă o decizie în acest sens. Important este și ce a scris arbitrul în raport. Vom vedea ce decizie vom lua zilele acestea. Vă vom anunța. Este foarte important ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple„, a spus directorul echipei ilfovene, Ioan Andone, pentru realitateasportiva.net.

Brazilianul a fost afectat de comportamentul fanilor dinamoviști.

Eric de Oliveira

„Am vrut să bat un corner și am auzit din tribune ceva, i-am spus arbitrului că am auzit ca un fel de sunet de maimuță. El a spus că nu a auzit, nici tușierul. Nu îmi vine să cred că se întâmplă aici, în România, trăim în 2020. M-au jignit suporterii, dar asta e. Mi s-a mai întâmplat. Asta e. Nu le-am spus nimic suporterilor, nu am avut eu timp să vorbesc cu ei”, a explicat Eric la finalul meciului.

fc voluntariandoneeric