EXCLUSIV | Răchită face declarații bombă după demiterea lui Leo Grozavu de la Petrolul

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 19 octombrie 2018, ora 13:02,
rachita petrolul 1
rachita petrolul 1

Contractul lui Leo Grozavu a fost reziliat unilateral astăzi. Valeriu Răchită, fost manager general la Petrolul a comentat pentru realitateasportiva.net situația de la clubul ploieștean și a anunțat că a fost contactat de suporteri, care i-au cerut să revină la echipă. 

Răchită a catalogat decizia conducerii Petrolului drept una corectă. 

„Este o decizie corectă, un antrenor care nu are rezultatele așteptate trebuie să plece. Ca să fac o glumă, așa am procedat și eu și m-am dat singur afară. Am făcut un pas înapoi. Îmi îndeplinisem planul managerial, dar când rezultatele echipei au fost mai slabe, am făcut o schimbare. L-am adus pe Gigi Mulțescu”, a declarat Vivi Răchită pentru realitateasportiva.net.

În martie 2012, Mulțescu a fost prezentat de Răchită în cadrul unei conferințe de presă. 

„Am venit alături de el pentru a-mi demonstra sprijinul. Are mână liberă în pregătirea echipei, îi voi preda întreaga arhivă cu datele jucătorilor. Mă retrag după trei ani în care am făcut lucuri bune şi lucruri mai puţin bune. Rămân cu cele trei obiective îndeplinite, anume promovarea echipei, construirea unui nou stadion şi schimbarea acţionariatului. Urma un nou proiect pe termen mediu şi lung, dar rezultatele nu au fost cele aşteptate şi m-au determinat să mă dau la o parte. Nu ţin de scaun, nu mă cramponez de nimic”, declara, la acea dată, Răchită, care rămas în funcția de manager la club.

Răchită a comentat și motivele demiterii lui Leo Grozavu. 

„Aștept să se spună adevărul. Să vedem transparența despre care s-a vorbit la începutul proiectului. Sunt convins că Leo Grozavu are varianta lui. De exemplu, să povestească cum a mobilizat Cristi Vlad vestiarul împotriva lui, ca să-l dea afară. Mi se pare inadmisibil”, a mai declarat Răchită.

Fostul manager general al Petrolului a aruncat apoi bomba! Suporterii petroliști îl vor înapoi. 

„O mare parte a suporterilor m-a contactat și mi-a cerut să refacem parteneriatul din cele două proiecte, FC Ploiești și Petrolul. Dintre oficialii de la club, nu m-a contactat nimeni. Eu sunt la Snagov acum, dar putem discuta”, a încheiat Valeriu Răchită.

 

 

 

suporteri petrolulgrozavu demis de la petrolullupiideclaratii rachita