Meciul Astra Giurgiu - Universitatea Craiova, din play-off-ul Ligii 1, a fost amânat, după depistarea unui caz de coronavirus la Astra. Președintele 'alb-albaștrilor', Sorin Cârțu, a fost luat prin surprindere de acest anunț.
Universitatea Craiova avea nevoie de victorie la Giurgiu pentru a reface distanța de 4 puncte față de CFR Cluj în fruntea clasamentului.
Meciul din etapa a 9-a play-off-ului Ligii 1 era programat să înceapă la ora 21:30.
"Meciul trebuie să se joace, nu știu... am aflat că nu jucăm diseară, vedem, așteptăm comunicatul de la Liga Profesionistă de Fotbal, să ne spună când se joacă", a declarat Sorin Cârțu pentru Realitatea Sportivă.
Până acum, Dinamo, CFR Cluj, Poli Iași, FC Botoșani și Universitatea Craiova sunt alte echipe care au raportat cazuri de coronavirus.