4.4 C
București
24 / 11 / 2020

RS Live

Realitatea.NET

Realitatea Financiară

TaBu

EXCLUSIV | Precedentul care pune și mai mare presiune pe Cosmin Contra: “Ei au făcut la fel și au luat titlul”

Antrenorul lui Dinamo din sezonul trecut, Eugen Neagoe, spune ca odată cu apariția contingentului de jucători străini, trupa din Ștefan cel Mare este obligatoriu să aducă și rezultatele dorite. 

Iar cel mai bun argument pentru fostul tehnician al câinilor este transfomarea totală a campioanei CFR Cluj în 2017, odată cu venirea în Gruia a lui Dan Petrescu.

Nu trebuie să ajungem să ne păcălim singuri, nu uitați că CFR a adus 18 jucători într-o vară iar apoi a luat campionatul.Lucrurile s-au schimbat radical la Dinamo, s-au adus jucători de valoare, probabil au cele mai mari salarii din Liga 1.

E bine că vor să facă o echipă puternică, însă vedeți că deocamdată rezultatele nu sunt cele așteptate. Au pierdut cu UTA, a fost învinși și de FCSB, nu va fi ușor pentru Cosmin. La fiecare joc ar trebui ca noii veniți să își arate valoarea“, a declarat Eugen Neagoe, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Iar următorul adversar în campionat pentru roș-albi este chiar liderul Ligii 1, Craiova, echipă care are maximum de puncte după 6 etape.

“Craiova este într-un moment bun, acum să vedem cât va putea să mențină ritmul ăsta. Și în acest sezon tot cu FCSB și CFR se va bate la titlu. Clujenii au pierdut puncte importante în acest start de stagiune pentru că și-au menajat dintre titulari pentru meciurile din Europa.

Lucru care cel mai probabil se va întâmpla și în această toamnă. Oltenii se vor putea concentra în schimb doar pe campionat, la fel și FCSB, care a avut acea problemă cu virusul și a pierdut și ea puțin teren, dar lucrurile nu sunt nici pe departe tranșate”, a completat Eugen Neagoe.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Exemplul dat de Eugen Neagoe pentru construirea unei noi naționale: “Ați uitat asta?”

De la același autor

EXCLUSIV | Un nume mare al fotbalului românesc povestește ultima sa experiență: “De asta s-a oprit proiectul”

Remus Vlad a rămas atașat de Universitatea Cluj, echipa pe care a antrenat-o în două rânduri în carieră.  Experiența sa l-a determinat pe Ioan Ovidiu...

EXCLUSIV | Acuzații grave pentru spaniolii care conduc Dinamo: “Nu se încearcă salvarea clubului!”

Pablo Cortacero & Co sunt arătați cu degetul și din afara fenomenului pentru felul cum au admnistrat clubul în ultimele trei luni, de când...

EXCLUSIV | Vestea primită de toți fanii dinamoviști: “Atunci se poate declara falimentul!”

Toată suflarea roș-albă se gândește la ce e mai rău după ce clubul a încăput pe mâna fondului de investiții reprezentat de Pablo Cortacero.  Spaniolii...

EXCLUSIV | “E ca Messi pentru Barcelona”! Jucătorul indispensabil pentru o candidată la titlu

Elvir Koljic s-a accidentat în meciul cu Poli Iași, din etapa a 6-a a Ligii 1. Bosniacul a suferit o fractură de peroneu, iar...

EXCLUSIV | Anunțul selecționerului, întors pe toate fețele: “Se putea întâmpla și asta”

Mirel Rădoi a dezvăluit imediat după meciul din Irlanda de Nord că dorește să conducă prima reprezentativă și în preliminariile viitoare. O mișcare la...

EXCLUSIV | Reacția unui nume mare din fotbal după ce naționala a ajuns în urna a doua: “Nu meritam”

Tricolorii și-au "procurat" un avantaj important pentru tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.  Ultimele rezultate ne-au propulsat între primele 20 de naționale...

Ultimele știri

EXCLUSIV | Un nume mare al fotbalului românesc povestește ultima sa experiență: “De asta s-a oprit proiectul”

Remus Vlad a rămas atașat de Universitatea Cluj, echipa pe care a antrenat-o în două rânduri în carieră.  Experiența sa l-a determinat pe Ioan Ovidiu...

Gigi Becali face curățenia de iarnă la FCSB! “Lista neagră” a latifundiarului. Finanțatorul renunță la 14 jucători

FCSB se confruntă cu probleme financiare. Clubul de fotbal finanțat de Gigi Becali nu a mai câștigat titlul de campioană de 5 ani și...

Cele mai citite

Un fost jucător important al lui Dinamo are încredere în spanioli: “Probabil că au un plan și o vor scoate la capăt!”

Situația de la Dinamo este în aceste momente una incertă, iar datoriile clubului sunt foarte mari, chiar și după venirea noilor investitori spanioli, care...

VIDEO | Andrei Burcă vrea o nouă seară magică cu CFR Cluj: ,,Trebuie să producem o bucurie şi o minune”

Andrei Burcă a revenit pe gazon, după ce la meciul tur cu AS Roma din Europa League a fost infectat cu coronavirus.  Fundaşul campioanei a...

BREAKING NEWS | Prima reacție a Comitetului Olimpic și Sportiv Român cu privire la scandalul dintre sportiva Ioana Gheorghe și antrenorul Paul Neagu!

Comitetul Olimpic și Sportiv Român a reacționat după scandalul apărut între sportiva Ioana Gheorghe și antrenorul Lotului Olimpic de Bob și Sanie, Paul Neagu! În...

Probleme de lot pentru Dinamo Kiev. Lucescu: “Nu vine Messi? Barcelona e Barcelona!”

Mircea Lucescu este în faţa celei de-a doua întâlniri cu Barcelona din grupele UEFA Champions League. Cu probleme mari de lot, antrenorul lui Dinamo...

Articole similare

EXCLUSIV | Un nume mare al fotbalului românesc povestește ultima sa experiență: “De asta s-a oprit proiectul”

Remus Vlad a rămas atașat de Universitatea Cluj, echipa pe care a antrenat-o în două rânduri în carieră.  Experiența sa l-a determinat pe Ioan Ovidiu...

Gigi Becali face curățenia de iarnă la FCSB! “Lista neagră” a latifundiarului. Finanțatorul renunță la 14 jucători

FCSB se confruntă cu probleme financiare. Clubul de fotbal finanțat de Gigi Becali nu a mai câștigat titlul de campioană de 5 ani și...

Un jucător de la FCSB a fost testat pozitiv la COVID-19! A rămas în izolare, în baza de pregătire

Dragoș Nedelcu și Lucian Filip traversează o perioadă extrem de delicată. Cei doi nu au mai evoluat de peste 5 luni. Nedelcu și Filip s-au...

EXCLUSIV | Scandalul dintre Ioana Gheorghe și antrenorul Paul Neagu continuă! Ultimele reacții

Vicecampioana Europeană la bob, Ioana Gheorghe (23 de ani), a reacționat la scrisoarea antrenorului Paul Neagu (66 de ani) către Sorina Țicu, antrenor federal...

Pe cine aduce Gigi Becali dacă pleacă Man şi Coman! Gata să ofere 1 milion de euro pentru jucător

După ce au început să fie la cel mai înalt nivel, starurile lui Gigi Becali vor pleca cel mai probabil de la echipă. Jucătorii cei...