EXCLUSIV | Povestea unuia dintre cei mai tari luptători de MMA din România: „Am fost la atletism și la box înainte să ajung aici”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 31 mai 2021, ora 18:10,
marius spac MMA
marius spac MMA

Marius Florin Șpac s-a destăinuit în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă, dezvăluind felul cum a ajuns să fie unul dintre cei mai apreciați sportivi de de full contact de la noi din țară. 

La 24 de ani luptătorul are o întreagă carieră în față. Destinul putea să fie însă altul în cazul său.

„M-am apucat acum foarte mult timp de sport, am început la 14 ani cu atletismul, apoi am mers la o sală de box, însă în lipsa unor competiții m-am plictistit în 6 luni și am abandonat activitatea.

Apoi am găsit un antrenor care mergea la competițiile de kempo și kickboxing de amatori și l-am urmat o perioadă. Ulterior am făcut o pauză cu sportul, dorind să plec în Legiunea Străină. De MMA m-am apucat atunci când am întâlnit un antrenor venit din Spania”, a mărturisit Marius Florin Șpac, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Florin dezvăluie cât de important este rolul unui antrenor în sporturile pe care el le practică.

„Antrenorul e cel care te duce pe drumul ăsta, el e un specialist, vede altfel lupta. Ca să ai succes trebuie să o privești mai mult decât o bătaie de stradă, nu e ca și cum te-ai pune față în față cu trenul. Cine găsește punctele slabe ale adversarului are câștig de cauză”, a adăugat sportivul. 

CITEȘTE ȘI –>> “Vikingul” din Ploiești, în fața unei noi provocări! Cine va fi adversarul său în gala din 24 iunie

realitateajiu-jitsummamarius florin spaccariera