EXCLUSIV | Opțiunea unui fost căpitan rapidist în privința titlului: “Mi-aș dori să îl câștige Craiova”

Oltenii visează de 30 de ani că vor fi din nou campioni ai României, iar juveții vor să rupă cât mai repede acest blestem care îi ține departe de cel mai râvnit trofeu din fotbalul românesc. 

Adrian Iencsi le ține pumnii strânși alb-albaștrilor în lupta pentur supremație.

“Sunt trei echipe favorite, deși aș fi vrut să fie mai multe. Mă refer la CFR Cluj campioana ultimilor trei ani, FCSB și Craiova. Toate cele trei au șanse egale de a câștiga campionatul, va fi o luptă aprigă.

Personal mi-aș dori ca Universitatea Craiova să devină campioana țării, dar nu va fi ușor pentru că și FCSB are o echipă tânără, de viitor, care practică un fotbal frumos. Iar CFR este o echipă cu mare experiență, cu jucători valoroși”, a declarat fostul căpitan al Rapidului, în exclusivitate pentru realitateasportivă.net. 

iencsi craiova

FCSB, CFR Cluj și Craiova au fost și protagonistele ultimelor sezoane interne.

“Sunt trei cluburi total diferite, dar oricând una dintre ele poate obține titlul, poate Craiova de care am vorbit e puțin lipsită de maturitate, deși are un lot foarte bun, cu jucători valoroși.

Poate cu venirea acestui antrenor străin vor căpăta maturitate, vor avea evoluții mai bune. Este un grup destul de omogen și cred că vor reuși să obțină într-un final titlul”, a mai adăugat Iencsi. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Experiență inedită pentru Emil Săndoi: „Mi-am adus aminte de începuturile mele în cariera de antrenor”