EXCLUSIV | Omul care mizează pe Nicolae Grigore: „Va face treabă bună!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 05 decembrie 2020, ora 20:23,
nicolae grigore
nicolae grigore

Noul antrenor al Rapidului se pregătește să debuteze pe banca giuleștenilor la meciul de duminică, contra celor de la ASU Poli Timișoara. 

Un fost coleg al tehnicianului instalat la conducerea trupei din Grant îi ține pumnii acestuia în bătălia dură pentru accederea în Liga 1. Octavian Abrudan a evoluat la Rapid în sezonul 2012-2013.

„Era ca și coleg un băiat foarte serios, sunt convins că va face treabă bună, consider că Rapidul are un lot de play-off. Promovarea va depinde de felul în care se vor descurca în meciurile din a doua fază a sezonului, nu aș putea să dau un verdict în acest moment”, a subliniat Octavian Abrudan, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Nicolae Grigore îl va avea în față la debutul său la Rapid pe fostul său coechipier din Giulești, Dan Alexa. ASU Poli Timișoara este contracandidata rapidiștilor la promovare.

„Actuala echipă este o organizație studențească, aflată la un moment dat în concurență cu echipa sprijinită de autoritățile locale. Alexa este creierul acolo, probleme nu sunt banii neapărat, dar echipa trebuie să crească talente.

Nu merge doar să cumperi jucători. În schimb, Ripensia este un club foarte bine organizat, poate chiar peste unele de Liga 1. Dar și acolo există domenii conduse de unii oameni care nu sunt făcuți pentru așa ceva”, a precizat fostul fotbalist al bănățenilor, Miroslav Giuchici, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Condiția ca investițiile în fotbalul românesc să crească: “Este nevoie de acest lucru”

Nicolae GrigorerapidMiroslav Giuchiciasu poli timisoaraliga 2realitateadan alexaoctavian abrudan