EXCLUSIV | Oltenii își pot lua gândul de la Rădoi! ”La națională ești în funcția supremă!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 12 noiembrie 2020, ora 13:28,
rădoi
rădoi

Oltenii își pot lua gândul de la Mirel Rădoi (39 ani), crede fostul mare dinamovist Claudiu Vaișcovici.

Recent, în spațiul public s-a vorbit despre posibilitatea ca actualul selecționer al României să preia cârma Universității Craiova, care s-a despărțit de Cristiano Bergodi.

Imediat după victoria României cu Belarus, scor 5-3, Claudiu Vaișcovici, fost mare jucător al lui Dinamo, a vorbit despre posibilitatea ca Rădoi să ajungă în Bănie.

”El a fost încurajat de la început, dar când aduci un antrenor fără licență PRO…. În România cred că am avut vreo 40 de astfel de antrenori.

Nu știu dacă pleacă la Craiova. Se spune că vrea să conducă echipa U21 la Jocurile Olimpice. Ce antrenor nu ar vrea să rămână la națională?

Ești în funcție supremă, mai sus nu ai ce să antrenezi. Dacă voia să nu își păteze imaginea trebuia să rămână la U21. Rezultatele cam aceleași vor fi. Cum poți să fii după ultimele rezultate?

Toată lumea vrea alt discurs. Nu mai suntem pe primul loc, ne-au readus cu picioarele pe pământ. FRF trebuie să meargă pe mâna lui Rădoi.” a declarat Claudiu Vaișcovici pentru realitateasportiva.net.

Vezi și EXCLUSIV | Rădoi, criticat pentru primul 11 ales: ”Nu înțeleg! Va fi greu în următorul meci!”

romaniaechipa nationaladeclaratiiclaudiu vaiscovici