EXCLUSIV | O putea salva pe Dinamo, însă i-a întors spatele: „Nu mă interesează”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 31 mai 2020, ora 19:50,
un-mare-dinamo-ddb
un-mare-dinamo-ddb

Clubul Dinamo traversează o perioadă complicată. Negoiță a încercat în mai multe rânduri să cedeze pachetul majoritar pe care îl deține la clubul din „Groapă”, însă nu a reușit încă acest lucru.

După ce negocierile dintre Negoiță și fondul spaniol de investiții recomandat de Ioan Andone s-au încheiat fără vreun rezultat, actualul patron majoritar al lui Dinamo se află în tratative pentru vânzarea clubului cu un alt spaniol, Merelo Marin, însă de această dată lucrurile par să fi avansat foarte mult, ibericul fiind chiar dispus să împrumute clubul cu 500 de mii de euro pentru a demonstra că dispune de bani pentru investiții și că are intenții serioase.

Citește și • Ionuț Negoiță și Merelo Marin s-au înțeles. Spaniolii vor vira 500.000 de euro

Poate că nu am fi ajuns astăzi să vorbim despre spanioli care vor să cumpere Dinamo dacă afaceriștii români s-ar fi arătat interesați. Numele lui Adrian Porumboiu a fost pronunțat în multe rânduri când s-a vorbit despre vânzarea clubului Dinamo, însă fostul patron al clubului FC Vaslui spune că nu mai este interesat să investească în fotbal.

„Nu mă interesează și nu mă va interesa niciodată vreo altă echipă de fotbal. Sincer, nu am niciun punct comun ca să mă apropii măcar de Dinamo sau de Steaua.

Ce-am făcut, am făcut pentru Vaslui. Am crezut în mintea mea că fac ceva pentru Vaslui și îi scot un pic în față, dar am plătit scump îndrăzneala asta a mea.

La fotbal doar privitor când și când. Am făcut o greșeală enormă crezând că pot să fac din Vaslui… Nu am ce să le reproșez celor de aici. Îmi reproșez mie că am ales cei mai proști și cei mai cretini conducători pe care puteam să-i apropii vreodată pe lângă mine”, a spus Adrian Porumboiu în cadrul emisiunii „Realitatea Sportivă”.

Citește și • EXCLUSIV | Porumboiu, convins că titlul se va decide doar pe teren: „Fotbalul e mai sărac, dar mai curat”

dinamoliga 1adrian porumboiu