EXCLUSIV | Nu-i loc de greșeli la Craiova! ”Sunt obligați să facă toate eforturile pentru titlu!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 06 ianuarie 2020, ora 19:18,
craiova bucurie gol
craiova bucurie gol

O legendă a Universității Craiova are un mesaj categoric pentru ”Leii” din Bănie, după plecarea lui Victor Pițurcă.

”Satana” a plecat de pe banca oltenilor, nemulțumit fiind de faptul că nu s-au făcut investiții la echipă în această pauză de iarnă.

Emil Săndoi (54 ani), legendă a clubului din Bănie, a fost luat prin surprindere de plecarea lui Victor Pițurcă.

Fostul mare fundaș nu are o explicație pentru prestațiile modeste ale Craiovei din acest sezon: ”Plecarea lui Victor Pițurcă a fost o surpriză. Nu m-am așteptat. El mereu pue condiții pentru a face performanță.

Ce s-a întâmplat cu ei sezonul ăsta, la meciurile în care au pierdut puncte, e inexplicabil. Și partidele astea pierdute au fost pe muchie de cuțit” a declarat Emil Săndoi, în exclusivitate, pentru realitateasportiva.net.

După plecarea lui Victor Pițurcă, Corneliu Papură are șanse foarte mari să fie antrenorul oltenilor.

Săndoi merge pe mâna fostului său coleg și crede că ”Leii” din Bănie sunt obligați să facă toate eforturile pentru a aduce titlul în Bănie după aproape trei decenii!

”Corneliu Papură e o persoană muncitoare. Nu pot să-l compar pe Cornel, care mi-a fost coleg, cu Pițurcă. Eu îi urez multă baftă.

Universitatea Craiova e obligată să facă toate eforturile pentru a câștiga titlul. Am vândut jucători, au adus alții. Nu putem acuza că nu s-au făcut investiții” este de părere Săndoi.

papura-craiova

Sezonul 1990/1991 este ultimul în care Universitatea Craiova a câștigat atât titlul, cât și Cupa României. Emil Săndoi a fost unul dintre jucătorii-cheie care au contribuit la cucerirea eventului.

Ultima mare performanță reușită de formația din Bănie a fost Cupa României, trofeu câștigat în sezonul 2017/2018, cu Devis Mangia antrenor.

În acest moment, oltenii se află pe locul 4 în Liga 1, la 7 puncte în spatele liderului CFR Cluj.

Citește și Tensiune mare la Craiova! Reacția bizară a lui Marcel Popescu: „Nu tot ce aruncă Dinamo la tomberon vine aici!”

universitatea craiovaliga 1exclusivemil săndoideclaratii