EXCLUSIV | Neagoe, pe picior de plecare! Derby-ul cu Craiova e decisiv

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 16 iulie 2019, ora 18:47,
Neagoe Dinamo
Neagoe Dinamo

Dinamo a început catastrofal noul sezon al Ligii 1, iar înfrângerea cu Viitorul, scor 0-5, a fost una neașteptată, dacă ne gândim la proporțiile scorului.

Bulversat după înfrângerea de la Ovidiu, Eugen Neagoe a încercat să găsească explicațiile înfrângerii după meci, având figura unui om care pare incapabil să repună echipa pe linia de plutire. De altfel, Neagoe a părut resemnat și în timpul meciului, chiar și înainte ca suporterii să intre pe teren.

Deși campionatul abia a început, meciul cu Craiova, de duminică, e decisiv pentru viitorul antrenorului la Dinamo. Dacă pierde și derby-ul de pe Arena Națională, Neagoe va pleca din Ștefan cel Mare și există posibilitatea să ajungă chiar în Bănie, acolo unde e dorit de patronul Mihai Rotaru. Neagoe ar urma să colaboreze cu antrenorul Corneliu Papură.

Tehnicianul știe că nu poate să aibă o relație bună cu fanii, care încă îl regretă pe Mircea Rednic, iar relația cu fotbaliștii e și ea una destul de proastă, aceștia fiind nemulțumiți de metodele de lucru ale lui Neagoe. De altfel, în ziua meciului cu Viitorul, tehnicianul a programat un antrenament dur dimineața, cu toate că meciul de la Ovidiu a început la ora 21:00.

Sincer, nu avem niciun alibi, nu putem vorbi despre absolut nimic. A fost o ruşine ce s-a întâmplat pe teren în această seară. Ce să le transmit fanilor? Din primul moment când am venit aici nu m-au dorit. Din ce îmi aduc aminte, Dinamo de doi ani de zile nu a intrat în play-off. Le-am spus că voi face tot ce depinde de mine să ajungem acolo. Într-adevăr, azi a fost o umilinţă, nu am crezut vreodată că putem ajunge aici„, a spus Neagoe, după înfrângerea de luni.

 

dinamoDinamo CraiovaNeagoe demisiedinamo bucurestiDinamo Neagoe