EXCLUSIV | Neagoe e categoric: ”Ar trebui să fie 100.000 de membri înscriși în programul de salvare al lui Dinamo!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 28 aprilie 2020, ora 17:48,
PCH2
PCH2

Eugen Neagoe (52 ani), fost antrenor al lui Dinamo, a vorbit despre situația dificilă în care se află formația din Ștefan cel Mare.

Recent, 82% dintre acțiunile lui Dinamo au fost scoase la vânzare pentru suma simbolică de un leu, dar datoriile se ridică la aproximativ 3 milioane de euro. De asemenea, ”câinii” au nevoie urgentă de 168.000 euro, bani necesari pentru obținerea licenței.

Eugen Neagoe a antrenat-o pe Dinamo la începutul acestui sezon și nu are dubii când vine vorba de licența pentru următorul sezon din Liga 1.

Tehnicianul este de părere că echipa din Ștefan cel Mare va obține banii necesari, însă nu crede că suporterii pot susține financiar clubul roș-alb.

”Nu este ceva nou, dar sunt convins că Dinamo va obține licența. Am văzut ce se vehiculează cu acei băieți din Spania. Cred că este ceva real atât timp cât este implicat ”Ando” (n.r. Ioan Andone). Chiar dacă pleacă Negoiță, echipa tot va obține licența. Este lăudabilă inițiativa suporterilor. Încearcă să o mențină pe Dinamo în viață. Bravo lor, felicitări!

Este foarte greu. Am citit că sunt doar 5.000 înscriși în programul de salvare. Dar dacă se vorbește în fiecare zi despre Dinamo, ar trebui să fie minim 100.000 de membri. Echipa nu poate fi susținută doar de suporteri. E vorba de milioane. Se vorbește că Dinamo a avut al patrulea buget. Nu este adevărat!” a declarat Eugen Neagoe în cadrul emisiunii online ”Realitatea Sportivă”.

Scenarii de criză pentru fotbalul românesc

Discutăm împreună despre cele mai importante subiecte ale săptămânii.În direct, alături de noi, vor fi Eugen Neagoe și Adrian Porumboiu.Așteptăm comentarii și întrebări aici sau la numărul de telefon 0736300854!

Publicată de Realitatea Sportiva pe Duminică, 26 aprilie 2020

Vezi și EXCLUSIV | Fotbalul după pandemie, prin ochii lui Eugen Neagoe: ”Cel mai greu este pentru un antrenor!”

dinamoexclusivdeclaratiieugen neagoe