EXCLUSIV | Motivul pentru care „Nuevo Dinamo” este privit cu neîncredere : „Statul și Federația trebuiau să intervină”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 24 octombrie 2020, ora 23:14,
Pablo Cortacero
Pablo Cortacero

Chiar și la mai bine de două luni de la anunțul venirii noilor patroni în Ștefan cel Mare, există încă suspiciuni în privința proiectului. 

Marcel Pușcaș susține că apariția fondului de investiții care a preluat clubul alb-roșu de la Ionuț Negoiță trebuia să fie investigată de autoritățile române.

„Proiectul de la Dinamo este cu semnul întrebării, orice investitor ar trebui verificat de Fisc, din câte știu fondul acesta de investiții nu este autorizat în nicio țară europeană.

S-ar putea să iasă, s-ar putea să nu iasă, dar este clar că trebuie să fie verificați. Trebuia pusă mai întâi temelia, dar spaniolii s-au ocupat mai întâi de acoperiș, iar la primul cutremur casa pică. Orice persoană care vrea să investească trebuie să ia modelul lui Gică Hagi, nimeni nu l-a copiat însă”, a precizat Marcel Pușcaș, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Acesta susține că nici forul condus de Răzvan Burleanu nu ar trebui să rămână impasibil în astfel de situații.

„Un rol important aici ar trebui să aibă FRF pentru că acești investitori pot fugi la un moment dat și Dinamo să ajungă pe mâna AMFB.

Dar cui i-ar păsa pentru că de la Dinamo vine doar un vot. Se merge după principiul noi să fim bine, chiar fotbalul e la vale”, a mai punctat fostul oficial al roș-albaștrilor. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Avertismentul venit de la un fost conducător al Stelei: “Mergem din ce în ce mai mult la vale”

dinamoPablo Cortaceromarcel puscasrealitateaverificare investitie