"Până pe 18 iunie putem folosi numele. Sunt obligat să mă implic pentru că sunt membru onorific. Lucrurile trenează. Unii mă fac cu ou și cu oțet. Noi am fost cei care am fondat acest club. Avem 100.000 de susținători. Ne numim Petrolul, nu ne numim Unirea Urziceni ca să nu zic neica nimeni.
Ne-am întâlnit să discutăm problemele curente dar nu depind de noi. Cred că am făcut destul de multe pentru acest club. E o problemă care ne preocupă și care va fi rezolvată greu, dar și aici sunt niște probleme. Noi incercăm să rezolvăm problema, dar nu este deloc ușor (nr: legat de ce se va întâmpla după data de 18 iunie). Cât a fost Veolia implicată nu a fost toată lumea mulțumită. Acum, să vedem ce va fi.Eu sper să se rezolve toate problemele. Nu ne va fi ușor. Trebuie să fim sprijiniți. Într-adevăr sunt membru fondator al acestei echipe, al acestui club. Mă implic cum pot.
Nae Constantin are noroc că e din Ploiești. E un antrenor bun, tânăr, dar știți cum e, trebuie să aibă și rezultate. Au fost și antrenori cu nume mai mari, dar care nu au făcut performanță la Ploiești", a declarat Mircea Dridea, în exclusivitate, pentru Realitatea Sportivă.
Membrii fondatori ai Petrolului sunt: Mircea Dridea, Virgil Dridea, Gheorghe Liliac, Ion Cojocaru, Octavian Grigore, Ion Haralambie, Constantin Ștefan, Decu Crângașu și Paul Gușă.
Dridea a petrecut 35 de ani la Petrolul, atât ca jucător și ca antrenor și președinte. A câștigat de trei ori campionatul și a cucerit o Cupă a României. Dridea a evoluat în 300 de meciuri și a marcat 145 goluri.
La rândul lui, Costel Lazăr a declarat pentru realitateasportiva.netcă problema este lipsa fondurilor.