EXCLUSIV | Lotul selectat de Rădoi pentru Jocurile de la Tokyo, contestat: „Ce să caute ei doi acolo?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 14 aprilie 2021, ora 21:29,
bucurie-tineret
bucurie-tineret

România se întoarce la Tokyo după 65 de ani, interval scurs de la ultima prezență a tricolorilor în turneul olimpic de fotbal. 

Grație parcursului de excepție de la CE de tineret din 2019, naționala a reușit să își facă loc printre cele 16 echipe partcipante ale competiției de pe tărâm japonez. Acolo, în lotul de 23 de jucători se vor putea regăsi și 3 fotbaliști care nu trebuie să îndeplinească acel criteriu de vârstă cerut de FIFA. Selecționerul Rădoi tocmai ce a anunțat lista extinsă de 61 de jucători dintre care îi va selecta pe cei care vor ajunge la Tokyo. Două dintre nume nu sunt pe placul lui Claudiu Vaișcovici, Chiricheș și Budescu.

„Am văzut lista de jucători pe care ar vrea să conteze acolo. Avem un căpitan de echipă care nu e meci să nu facă o greșeală gravă în fiecare dintre reprize. De ce mai jucăm cu el? Are și o vârstă, hai să aducem alții mai tineri, mai atenți. Iar Alibec și Budescu sunt ca magării între oi.

Nu ai atâția jucători la mijlocul terenului? Ce îți mai trebuie și Budescu? Stanciu poate ar fi mai nimerit, dar folosit cu grijă, să nu se calce cu alții pe picioare în zona respectivă. Acum după ce Rădoi a fost reconfirmat va sta oricum până la Jocurile Olimpice”, a fost poziția lui Claudiu Vaișcovici, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Tragerea la sorți pentru alcătuirea grupelor turneului olimpic de fotbal va avea loc pe 21 aprilie la sediul forului internațional de la Zurich. România face parte din urna a 4-a alături de Australia, Franța și Arabia Saudită. Este a patra participare a României la o ediție a Jocurilor Olimpice. La precedentele 3, reprezentativa a obținut următoarele rezultate:

1924 JO Paris:      Olanda- România 6-0 (optimi)

1952 JO Helsinki: Ungaria – România 2-1 (16-imi)

1964 JO Tokyo:    România – Mexic 3-1 (grupe)

Germania – România 1-1(grupe)

România – Iran 1-0(grupe)

România – Ungaria 0-2 ( sferturi)

Româania – Ghana 4-2 (locurile 5-8)

România – Iugoslavia 3-0(locurile 5-6)

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Reacția Federației în privința lui Rădoi, amendată: “El se încăpățânează cu stilul ofensiv, ei se încăpățânează să îl țină”

claudiu vaiscovicirădoirealitatealotbudescujostanciuromania