Bogdan Gamaleț (58 ani), cel mai titrat antrenor de snooker din România, a vorbit, în exclusivitate, pentru realitateasportiva.net despre cariera sa.
INFO: Snookerul, sport apărut în anii 1800, similar cu biliardul, este foarte popular și iubit în țări precum Anglia, Irlanda sau China. Un jucător profesionist poate ajunge la câștiguri de zeci de milioane de lire sterline.
În anul 1976 a devenit sport profesionist, iar cel mai important eveniment este Campionatul Mondial. Potrivit Sky History, Ronnie O’Sullivan (45 ani) este cel mai mare jucător de snooker din toate timpurile.
În snooker, România se mândrește cu Bogdan Gamaleț. În vârstă de 58 de ani, celebru arbitru internațional a obținut recent certificatul de nivel 2, în urma căruia a devenit cel mai titrat antrenor din țara noastră.
Contactat de realitateasportiva.net, cunoscutul arbitru a vorbit despre începuturile sale, cât de stresantă e meseria de arbitru, care sunt costurile sportului pe care îl numește ”șahul cu bile”, dar și despre cele mai memorabile amintiri.
- De unde a început pasiunea pentru snooker?
”Snooker-ul este ”șahul cu bile”. M-am uitat la TV ca mulți alții și mi s-a ivit posibilitatea. Am fost rugat de președintele Federației, care este și acum, să fiu vicepreședinte. Eu am fost onorat. Mă ocupam mai mult de promovarea sportului în presă.
S-a făcut un concurs și mi-am spus că este păcat să fiu vicepreședinte și să nu știu regulile. Am făcut cursul de arbitri și am zis să arbitrez. După cel național, am ajuns internațional, clasa a doua, apoi clasa întâi. Am arbitrat la europene, după care m-am dus la profesioniști. Am antrenat și arbitrat la profesioniști până anul trecut din cauza pandemiei.
M-am întrebat cum pot să ajung snooker-ul și mai mult. Am terminat școala de antrenori, am dat licența în martie, anul trecut. Am carnet de antrenor și pot să fiu în cadrul Federației Europene de Snooker.
Bogdan Gamaleţ (stânga) şi Raymond Perez (dreapta)
Acum vreo 2-3, chiar 3 ani, am fost în Anglia la un curs de antrenori, unde am făcut pregătirea de 4 zile cu un fost campion mondial, Steve Davis. Cursul mi-a dat nivelul 1, adică pot antrena oriunde în lumea asta, iar apoi a venit nivelul 2.
Mi-a spus antrenorul, după ce am primit certificatul, că sunt cel mai titrat antrenor din țară. Într-adevăr, sunt, dar nu am cele cu cele mai bune rezultate. Din păcate, am început târziu antrenoratul.”
- Cum e viața de arbitru de snooker? E mult mai stresantă ca cea de arbitru de fotbal?
”Nu știu cum e pentru un arbitru de fotbal, dar bănuiesc că este fiindcă miza e mare. Orice greșeală poate să coste zeci sau sute de euro. La snooker un meci poate să dureze ore, chiar și 7-8. Trebuie să fii atent și nu ai voie să îți întorci capul de la masă.
Jucătorii se așteaptă să fii perfect, să nu ai nicio ezitare. Sunt orgolii, e mult psihic. Regulamentul are 31 de pagini și trebuie să știi să le interpretezi. Nu ai voie să greșești.”
- E un sport costisitor?
Un tac costă 200-500 lei, sunt altele și la 20.000 de euro. La arbitru e mai complicat pentru că are mai multe lucruri asupra lui. Un arbitru bun are ceasul, banul cu care face tragerea la sorți, ball-markere, niște bucățele de plastic care ajută la curățarea bilelor.
- Ce presupune antrenoratul în snooker?
”Contează mult pregătirea fizică, dar și cea psihică. Am tot văzut cum se antrenează amatorii. Se antrenau în sala de forță. Există pregătirea tehnică, tactică. La noi în țară este trecută cu vederea pregătirea psihică.
Dacă a sunat un telefon sau a tușit un spectactor poți să ratezi un meci. Dacă ești condus poți să pici.
Există frică de victorie. Simți că vei câștiga și nu poți să faci față, te copleșește. Sunt jucători care au pierdut din această cauză. Unii, din cauza tensiunii, nu au putut să îmi semneze foaia. Nu au putut să execute lovitura.
- Cum sunt premiile în snooker?
”Pentru a putea să trăiești binișor din snooker trebuie să fii sus. E cam ca la tenis. Bunăstarea vine în momentul în care câștigi. Trebuie să te duci la suficiente turnee.
Experiența nu o capeți dacă te uiți la TV, ci dacă te antrenezi. Este un sport greu, în sensul în care îți trebuie o precizie bună.
- Ce amintiri inedite aveți?
Îmi amintesc când l-am arbitrat prima oară pe Mark Selby. Mi-au cam tremurat mâinile. Când i-am dat fault mi-a tremurat vocea. Îi spuneam fault unui campion mondial!
Am făcut și greșeli. Primul meu meci televizat nu o să îl pot uita. Joe Swail – David Gilbert. A început alarma antiincendiu. S-a auzit și pe post cum zbiera sirena. Ne-am oprit, jucătorii se uitau la mine și le-am făcut semn. Au jucat cu zâmbete. De obicei e liniște de catedrală.
Îmi amintesc că i-a sunat telefonul unui spectator. L-am dat afară și m-au aplaudat 250 de spectatori care erau în sală. Peste un an, același sepctator a venit la mine și m-a întrebat dacă mai îl țin minte. Era vesel și a admis că merita. Era recunoscător că l-am dat afară.
Mai era un meci Joe Swail – Mark Selby. Nu mai băgau nimic și au început să facă bancuri, râdeau unul de celălalt.
I-am luat și interviu lui Ronnie O’Sullivan. Rămâne memorabil. E cel mai greu nume din snooker. Un turneu cu el aduce trei sferturi din spectatori. Este un fel de Messi plus Ronaldo plus Maradona.
Este genial, cu bune și cu rele. Este fenomenul. I se iartă totul pentru că e spectacol. E un fel de Federer, născut pentru snooker.”
