EXCLUSIV | Interviu amplu cu viitorul star „roș-albastru” al tenisului de masă românesc!

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat joi, 25 februarie 2021, ora 15:48,
153994862_435134967543822_4060105144345592432_n
153994862_435134967543822_4060105144345592432_n

Andreea Dragoman (20 de ani) a vorbit în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă despre ceea ce înseamnă tenisul de masă la cel mai înalt nivel!

Tânăra născută în Mediaș, județul Sibiu, deja a făcut furori în competițiile de tineret. Andreea Dragoman a reușit numeroase performanțe de-a lungul timpului, precum cucerirea titlului european la minicadete în proba de simplu.

Considerată una dintre cele mai promițătoare tinere sportive din România, tenismena de masă a oferit mai multe detalii despre începuturile ei și a vorbit despre cât de costisitor este să practici sport de performanță în țara noastră, dar și ce obiective are pentru viitor.

„Cel care mi-a pus paleta în mână pentru prima dată, a fost primul meu antrenor, Gheorghe Vaida, care a venit să facă o selecție de fete în timp ce eram la grădiniță, nu aveam împliniți încă 7 ani. De atunci sunt aproape 14 ani de când practic acest sport. Cred că tenisul m-a ales pe mine, eram mică și nu știam de acest sport, am mers din curiozitate când am primit invitația, însă mi-a plăcut de la început și am decis  să merg în continuare. Sunt aproape 14 ani de când practic acest sport.

Primul club a fost C.S. ROMGAZ MEDIAS, până în anul 2017, când am jucat jumate de sezon pentru ACS Dumbrăvița, pe urmă m-am întors acasă, unde am jucat un an pentru CSM Medias, după care în vara anului 2018 am venit la CSA Steaua București.

Junioratul, într-adevăr, a fost o perioadă frumoasă, îmi aduc cu drag aminte de acea perioadă, iar cele mai importante momente au fost când am ieșit Campioane Europene în proba pe echipe la cadete cu echipa națională, apoi am reușit împreună cu Adina Diaconu în proba de dublu fete să câștigăm medalia de aur la Campionat Mondial. Rezultatul cel mai bun a fost Medalia de bronz la Jocurile Olimpice de Tineret la individual.

Citește și VIDEO | Ei sunt campionii României la tenis de masă! Spectacol total la Campionatul Național de la Buzău

Nu pot spune că țineam neapărat cu Steaua înainte, nu sunt fană a fotbalului, însă de când s-a înființat secția de tenis de masă la acest club, mi-am dorit foarte mult să ajung aici și mă bucur că fac parte din acest club. La Steaua suntem un colectiv unit și e o atmosferă frumoasă între noi toți. Trebuie să spun că sunt mai mult cu colegii de la Steaua, cu care am o relație foarte bună, fetele fiind toate prin alte părți, dar când ne întâlnim suntem ca o familie cu toții.

Am mai spus-o și mai sus, medalia de bronz de la Jocurile Olimpice de Tineret e până acum cea mai importantă medalie pentru mine, fiind și singura câștigată de o sportivă din Europa.

Nu îmi vine un meci anume în minte acum, însă aș putea spune că la majoritatea meciurilor mari pe care le-am pierdut mi-aș fi dorit să pot să fiu mai concentrată pe ce aveam de făcut pentru a câștiga, nu pe rezultatul final. Dacă ne gândim la tot ce înseamnă echipamente, deplasări, suplimente, clar nu este un sport ieftin, însă de toate astea se ocupă cluburile din care facem parte, federația și sponsorii pe care îi are fiecare jucător.

Citește și VIDEO | Cadou inedit pentru Bernadette Szocs! Ce a putut să primească una dintre cele mai bune jucătoare de tenis de masă din România

De când m-am mutat la București ajung destul de rar acasă, de sărbători și în rest, sunt tot plecată la concursuri sau în pregătire. Da, merg la fitness cam de 4 ori pe săptămână, consider că pe lângă pregătirea tehnico-tactică, este foarte importantă și pregătirea fizică. Sala de fitness este locul unde ma descarc și mă deconectez de tot, de aici mă încarc mereu cu energie pozitivă și mereu plec cu o stare de bine de la sală. Atunci când ai o formă fizică bună, ai și o stare psihică bună.

Deocamdată nu pot să spun o data exactă pentru un concurs la care o să particip, dar sper sa fie cât mai curând și bineînțeles, să fac un rezultat bun. Un obiectiv pe care mi l-am propus pentru anul acesta este să câștig Campionatul European de Tineret din toamnă, în rest sper să pot participa la cât mai multe turnee internaționale de senioare și să urc în clasamentul mondial!”, a declarat Andreea Dragoman, pentru Realitatea Sportivă.

Citește și VIDEO | „Nu te supăra, frate”! Decizia luată de Bernadette și Hunor Szocs

 

 

 

 

andreea dragomanexclusivrealitatea sportivarealitateatenis de masasteauacampionate europeneJocurile Olimpicecsa steaua