EXCLUSIV | Iașiul lui Rednic o avertizează pe Sepsi: ”Am bătut-o pe Craiova și pe Dinamo!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 23 iunie 2020, ora 15:15,
poli iasi rednic
poli iasi rednic

Poli Iași se află în careul de ași al Cupei României, iar formația din Copou și-a propus să ajungă cu orice preț în marea finală.

În sferturile de finală, moldovenii au eliminat-o pe Universitatea Craiova la capătul unui meci dramatic, scor 3-2.

Mâine, 24 iunie, de la ora 20:00, formația lui Mircea Rednic va juca în prima manșă a semifinalelor Cupei României, cu Sepsi, în deplasare, la Sfântu Gheorghe.

Ieșenii se află pe ultimul loc în Liga 1, iar în play-out au înregistrat trei înfrângeri consecutive.

Cu toate acestea, Ciprian Paraschiv, președintele lui Poli Iași, anunță prin intermediul realitateasportiva.net că elevii ”Puriului” au calitate și își doresc să ajungă în ultimul act al competiției. 

”Suntem pe ultimul loc în Liga 1. E un moment destul de greu pentru pentru noi, însă echipa își dorește cu siguranță să ajungă în marea finală. Să nu uităm că am învins-o pe Universitatea Craiova în sferturi, când echipa era pe locul 2 în campionat. De asemenea, am bătut-o pe Dinamo în Liga 1. Echipa are calitate!” a declarat Ciprian Paraschiv pentru realitateasportiva.net.

Ciprian Paraschiv

Poli Iași, FCSB, Dinamo și Sepsi sunt ultimele 4 formații care se luptă pentru Cupa României în acest sezon.

Joi, 25 iunie, de la ora 20:00, se va juca prima manșă a celei de-a doua semifinale: derby-ul Dinamo – FCSB.

Citește și EXCLUSIV | Verdict categoric! ”FCSB trebuie să joace în Ghencea! Suporterii vor veni”

declaratiiexclusivrealitatea sportivapoli iasicupa romanieiCiprian Paraschiv