EXCLUSIV | HALEP MERGE LA TURNEUL CAMPIOANELOR! Planurile pe care le are Simona

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 03 octombrie 2018, ora 14:59,
Halep Singapore
Halep Singapore

Realitatea TV a anunțat în premieră că Simona Halep nu se va opera după ce a fost diagnosticată cu hernie de disc.

Liderul mondial se gândește acum la un singur lucru: participarea la Turneul Campioanelor. Cert este doar că Halep va rata turneul de la Moscova, programat între 15 și 20 octombrie.

Totuși, Simona va merge 99% la Turneul Campioanelor și e gata să facă totul pentru a-și îndeplini acest vis, fiind dispusă să evolueze chiar cu infiltrații.

Halep le-a spus apropiaților că nici nu concepe să rateze competiția de la Singapore, acolo unde vor merge cele mai bune jucătoare din lume. În plus, Simona își dorește enorm să termine anul pe primul loc în lume, după ce în 2018 a cucerit primul ei Grand Slam, la Roland Garros.

„Mulțumesc fanilor mei de peste tot și în special din România, pentru grija pe care mi-o poartă și care sunt îngrijorați după știrile apărute în mass-media din România.

Aș dori să precizez că este o hernie de disc, într-adevăr, dar sub nicio formă nu se pune problema operației.

Voi urma tratamentul adecvat care constă în exerciții și fizioterapie. Voi reveni cu informații!”, a scris Halep, pe Facebook.

Halepturneul campioanelorsimona halepHalep tenisHalep Singapore