EXCLUSIV | FOTO | Un fotbalist cu ştate vechi în Liga I este prieten la cataramă cu Kylian Mbappe!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 18 octombrie 2018, ora 13:30,
mbappe
mbappe

Viaţa bate filmul! În timp ce Gigi Becali visează ca Florinel Coman să-i calce pe urme lui Kylian Mbappe (19 ani), un fotbalist trecut prin Liga I este prieten la cataramă cu starul Franţei şi chiar a jucat la clubul care l-a dat fotbalului pe campionul mondial.

Fundaşul algerian Mouard Satli (28 de ani) este norocosul! În cariera sa, fostul jucător de la Petrolul Ploieşti a evoluat, printre altele, şi la AS Bondy, grupare la care Kylian Mbappe a făcut primii paşi în „sportul rege”. Între 2004 şi 2013, atacantul lui Paris Saint-Germain şi-a făcut junioratul la micuţul club francez.

Tatăl lui Kylian Mbappe i-a marcat cariera lui Mouard Satli, pentru totdeauna. Părintele vedetei franceze a fost antrenorul fostului fundaş al „lupilor galbeni”.

„Mbappe este din orașul meu şi am jucat pentru acelaşi club. Tatăl său a fost antrenorul meu”, a declarat, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net, Mouard Satli.

Citește și Mesajul lui CAHILL pentru HALEP după retragerea de la Turneul Campioanelor

Chiar dacă a ajuns unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume, Kylian Mbappe nu a uitat de unde a plecat. Miercuri, 17 octombrie, atacantul s-a întors în Bondy (n.r. – oraş situat la nord-est de Paris) şi le-a făcut mai multe surprize localnicilor.

„Le-a dat oamenilor multe lucruri… Tricouri, pantofi, de toate… 8.000 de oameni au venit să-l vadă, iar el m-a invitat şi pe mine, pentru că îl cunosc de când s-a născut”, ne-a dezvăluit Mouard Satli.

Mbappe, în culmea fericirii

Revenit acolo unde a fost iniţiat în fotbal, Kylian Mbappe le-a mărturisit jurnaliştilor locali că nu îşi mai încape în piele de fericire.

„Sunt foarte fericit să văd oamenii de aici! Mi-am petrecut cele mai bune momente aici. Am multe amintiri aici. Să mă întorc la Bondy, din postura de campion mondial, este o mândrie fără egal. Cred că a fost visul vieţii mele şi sunt norocos că acest lucru se întâmplă la începutul carierei. Sunt foarte fericit de ceea ce se întâmplă astăzi cu mine”, a declarat, pentru bondyblog.fr, vedeta lui PSG.

După ce a evoluat pentru Petrolul Ploieşti în Liga I, în sezonul 2014-2015, Mouard Satli a trecut pe la Mechelen (Belgia) şi pe la Hussein Dey (Algeria). În prezent, fundaşul este legitimat la Red Star FC, Steaua Roşie a Parisului, echipă care activează în Ligue 2. El a mai trecut pe la Charleroi şi pe la Boussu Dour Borinage.

Născut în Algeria, Mouard Satli trăieşte în Franţa din 1998, de la vârsta de 8 ani. „Singura mea plăcere în fotbal este aceea de a juca numai la victorie, de a câştiga. Restul nu contează, pentru mine”, spunea, în urmă cu câţiva ani, fostul „lup galben”.

petrolulFlorinel ComanCharleroiPSGbondylupii galbeniKylian Mbappegigi becalifcpRed Star FC