EXCLUSIV FOTO | Rugați din suflet, și-au bătut joc pe teren! Mesajul lui Mihailovici pentru petroliști

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 20 septembrie 2019, ora 21:27,
mihailovici
mihailovici

E scandal mare la Petrolul! Ploieștenii au fost umiliți de ‘U’ Cluj în această seară, scor 4-0, în etapa a 8-a din Liga a 2-a. Mădălin Mihailovici, directorul general al Veolia, principalul finanțator al clubului, a încercat să-i mobilizeze pe jucători și le-a transmis un mesaj de încurajare înainte de meci, dar nimic nu a funcționat.

După 0-4 cu ‘U’ Cluj, Petrolul este la mijlocul clasamentului, iar poziția antrenorului Flavius Stoican e în pericol.

Într-un meci cu scântei pe Cluj Arena, Stoican și căpitanul Laurențiu Marinescu au fost eliminați.

Petrolul are un buget foarte mare pentru Liga a 2-a și a adus mulți jucători noi în această vară, obiectivul primordial fiind promovarea.

Mi-am trăit toată viața după niște criterii și principii care să mă ajute să fiu mereu în față, mereu printre primii, cu speranța și încrederea că dacă fac ceea ce trebuie, cum trebuie și când trebuie, voi fi numărul 1. Când am venit lângă Petrolul, am fost sigur, am avut certitudinea că dacă voi repeta modul de muncă și dacă voi implementa rigorile care mi-au călăuzit viața și cariera profesională, voi reuși și în fotbal.

O perioadă a fost bine, am avut motive să fiu mulțumit, am trăit momente pline de satisfacție și am făcut și suporterii ploieșteni fericiți. Apoi… ceva s-a rupt, undeva s-a produs un scurtcircuit și lucrurile nu au mai fost așa cum trebuia. Pentru că educația primită și caracterul nu îmi dau dreptul să renunț, nu am în minte decât să fac în așa fel încât să repun Petrolul pe harta fotbalului românesc de calitate.

Așa că vin și vă cer: ajutați-mă, ajutați-vă, uitați-vă în oglindă și faceți tot ce depinde de voi pentru a reuși, pentru a învinge, pentru a regăsi zâmbetul victoriei. Cu sinceritate, Mădălin Mihailovici„, a transmis Mădălin Mihailovici.

Mădălin Mihailoviciu clujliga 2mihailovicimesajpetroluljucatori