EXCLUSIV | Emoțiile reîncep pentru Mario Iorgulescu! Ultima decizie a instanțelor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 27 aprilie 2020, ora 19:10,
Mario-Iorgulescu-1
Mario-Iorgulescu-1

13 mai este data la care Tribunalul București a fixat următorul termen în procesul în care fiul fostului șef al LPF este cercetat pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. 

Data a fost fixată după ce la începutul acestei luni, Curtea de Apel a invalidat un mandat de arestare în lipsă emis pe numele lui Mario Iorgulescu. Iar avocatul său, Cristian Ene a explicat la vremea respectivă în exclusivitate pentru realitateasportiva.net motivele care au dus la decizia luată de judecători.

iorgulescu

“Tribunalul Bucuresti nu a definit procedura de citare a domnului Iorgulescu, astfel încât norma legală să fie respectată. Judecătorul a apreciat în mod greșit că procedura e îndeplinită, iar singura modalitate de corectare a acesteia era formularea contestației la instanța superioară.

La Curtea de Apel București, judecătorii au constatat, într-adevăr, că excepția ridicată de mine este una legală și întemeiată, drept urmare a aplicat dispozițile legale și a dispus anularea mandatului internațional de arestare și retrimirea cauzei spre judecare la Tribunalul București” a fost argumentația lui Cristian Ene.

Mario Iorgulescu continuă să se afle în Italia, acolo unde a ajuns pentru continuarea recuperării medicale în urma accidentului pe care l-a provocat în septembrie 2019. Rămâne de văzut dacă instanța va relua procedura din urmă cu aproape două luni sau va pronunța o altă hotărâre pe 13 mai.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Cum a scăpat Mario Iorgulescu de mandatul de arestare: “Acest lucru l-am invocat noi” VIDEO

tribunalul bucureștimario iorgulescuprocestermencerere de arestare