EXCLUSIV | Echipa unui fost internațional, sabotată: „Ne cer bani ca să ne antrenăm la ei!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 15 noiembrie 2020, ora 20:02,
dacia unirea Braila
dacia unirea Braila

Dacia Unirea Brăila a aniversat 101 ani de existență în 2020, iar echipa încearcă să revină în elita fotbalului românesc. 

Pași importanți în acest sens au fost făcuți după instalarea pe banca tehnică a lui Florentin Petre. Brăilenii au ajuns pe primul loc în seria a doua din Liga 3, deși s-au confruntat cu dificultăți în ultima perioadă.

Ne-am antrenat și prin parcuri pentru că a intrat în renovare gazonul și abia la primăvară vom putea reveni pe stadionul nostru. Doar cei de la Însurăței ne-au primit cu brațele deschise, deși Dacia Unirea Brăila este cel mai vechi club din județ.

Ni se cer bani mulți, de exemplu Chiscaniul ne-a solicitat 4000 de lei ca să ne antrenăm acolo de 4 ori pe lună, păi dacă mă chinui puțin ajungem și pe Arena Națională cu banii ăstia. Te ia durerea de cap când vezi că sunt terenuri, dar unii cred că le țin pentru cultivarea unor pomi fructiferi, nu pentru fotbal”, a mărturisit Florentin Petre, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Vineri, o anchetă a procurorilor DIICOT a vizat clubul brăilean. Florentin Petre a ținut să lămurească situația.

„Nu mai există nimic de atunci, nici conducerea, nici jucătorii. Nu are legătură cu noi, suntem dintr-un alt film. Știam de această anchetă, niciodată echipele pe care le antrenez nu vor recurge la așa ceva.

Noi avem bani puțini, important era să facem un grup bun, am ajuns aici doar datorită caracterului băieților pentru că noi avem abia al 6-lea buget din serie, am reușit să obținem rezultate bune chiar și fără condiții de pregătire”, a precizat antrenorul celor de la Dacia Unirea Brăila. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Omul care îl înțelege pe Rădoi în cazul plecării de la națională: “Mereu lumea îți sare în cap ție”

 

dacia unirea brăilaflorentin petreliga 3ancheta DIICOTproblemerealitatea