EXCLUSIV | Duelul orgoliilor FCSB- CSA Steaua, prin ochii unui jucător cu peste 200 de meciuri în Liga 1: „Fiecare vrea să demonstreze cine este jupânul”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 06 aprilie 2021, ora 18:28,
fcsb 2 vs csa steaua
fcsb 2 vs csa steaua

La aproape 4 ani de la reapariția în fotbalul românesc, CSA Steaua a ajuns să se confunte pentru prima oară cu rivala FCSB. Chiar dacă vorbim doar despre satelitul clubului patronat de Gigi Becali. 

Roș-albaștrii și FCSB 2 încearcă să ajungă în Liga 2, iar repartizarea lor în aceeași serie a celui de-al treilea eșalon a făcut posibil un prim duel direct între echipele aflate într-un adevărat război în ultimii ani. În acest sezon, steliștii au reușit să obțină patru puncte în cele două dispute cu trupa pregătită de Bogdan Argeș Vintilă, pe care o pot întâlni și în barajul de promovare. De fiecare dată, fotbaliștii lui Oprița au punctat decisiv pe final de meci. În tur, a fost o reușită de trei puncte, în prima etapă din 2021, un gol egalizator.

„Cam totul este posibil în fotbalul românesc, sunt orgolii cu siguranță și acolo. Fiecare vrea să demonstreze cine este jupânul. Mă gândesc că asta își dorește domnul Becali.

Chiar dacă ar fi reușit să se impună în acel ultim meci, FCSB 2 ar fi câștigat doar acea partidă. Campionatul este lung, CSA Steaua are jucători buni, cu experiență care pe parcursul unui campionat sunt foarte importanți”, a fost comentariul lui Cristian Todea, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Iar pentru a-și argumenta spusele, fostul fotbalist vine cu un exemplu de la nivelul Ligii 1.

„Am văzut și în Liga 1 că pentru a îndeplini obiectivele fixate ai nevoie de jucători cu experiență. CFR Cluj de asta a reușit să facă asemenea performanțe, chiar dacă jucătorii cei mai talentați au fost la FCSB. Printr-un plus de experiență și coeziune au reușit să aibă câștig de cauză”, a mai evidențiat fotbalistul care și-a încheiat cariera în 2015.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Situația pe care un antrenor ar dori să o evite: “Mi-ar fi greu să aleg între Dinamo și Gaz Metan”

liga 3realitateapromovarecsa steauafcsbCristi todea