EXCLUSIV | Detaliul care rezolvă misterul contractului special propus lui Haruț: „Așa ne dăm seama dacă e la mișto”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 20 ianuarie 2021, ora 18:30,
harut
harut

Nana Falemi a urmărit și el telenovela transferului eșuat al fundașului  moldovenilor la ocupanta locului 5 din sezonul trecut.  

Obișnuit să afle de clauze de reziliere record stabilite de Gigi Becali la cumpărarea oricărui fotbalist tânăr, fostul jucător al roș-albaștrilor spune că tocmai acest detaliu ar putea explica intențiile oficialilor de la FCSB.

„E importantă clauza de reziliere pentru că asta spune ceva despre cum îl vede conducerea celor de la FCSB pe Haruț. La Man am auzit că era vorba de 100 de milioane de exemplu.

Eu zic că dacă îi dădeau contract pe 5 ani înseamnă că aveau mare încredere în el. Și urmau să îi pună și o clauză de reziliere mare. E important dacă era o legătură între cele două aspecte”, subliniază Falemi, într-o intervenție în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Haruț este evaluat acum pe siteurile de specialitate la 1 milion de euro. FCSB ar fi plătit acum 600.000 de euro în schimbul apărătorului de 21 de ani, iar FC Botoșani ar fi primit 20 % dintr-un viitor transfer al fotbalistului.

„Dacă semnezi un contract pe cinci ani și ai o clauză de reziliere de 10 milioane este un contract la mișto. Dacă îi faci un angajament pe cinci ani cu extindere pentru încă doi și îi fixezi și o clauză de 100 de milioane este un semnal că acel club îl vede ca pe un potențial jucător în jurul căruia vrea să construiască viitoarea echipă și că va investi în el”, mai explică fostul internațional camerunez. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | O legendă a Stelei abia așteaptă să ajungă pe Ghencea: “Pe 12 februarie merg să văd noua arenă!”

clauze de rezilierenana falemiharutfc botosanirealitateafcsb