EXCLUSIV | Destăinuirea unui fost internațional român: „Mutu mi-a zis că nu am ajuns mai sus fiindcă mi-era frică de succes”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat duminică, 07 martie 2021, ora 13:51,
adrian-mutu-echipa-nationala-de-tineret
adrian-mutu-echipa-nationala-de-tineret

Lucian Sânmărtean (40 de ani) a fost unul dintre cei mai tehnici mijlocași români și a fost supranumit ”Magicianul”.

A evoluat la Gloria Bistrița, Panathinaikos, Utrecht, Vaslui, FCSB, Al-Ittihad, Pandurii Tg. Jiu, Al-Taawoun și FC Voluntari, de unde s-a retras din activitate, la vârsta de 38 de ani. A îmbrăcat tricoul naționalei de 21 de ori, inclusiv la Campionatul European din 2016.

Fostul mijlocaș a cucerit două titluri de campion cu FCSB, un titlu de campion cu Panathinaikos, o Cupă a Greciei și o Cupă a României.

În prezent, Lucian Sânmărtean este manager sportiv al loturilor naționale de juniori și patronul unei școli de fotbal.

Eu am fost mai boem așa. Lumea când începea să mă aprecieze, eu mă retrăgeam. Mutu mi-a zis așa: <<Tu nu ai ajuns mai sus fiindcă ți-era frică de succesul pe care puteai să-l ai>>.

A fost foarte interesantă analogia lui. Lumea apreciază jucătorii care fac performanță. Jucătorii care fac performanță sunt jucătorii mari, cu o carieră bogată, cum au fost Mutu, Chivu, Lobonț, Contra, Pancu, jucători mari…numai zic de Hagi sau Popescu care au evoluat la cel mai înalt nivel. Unii jucători fac performanță, iar alții au un real talent. Pot surveni o serie de probleme, poți avea accidentări, nu dai de un antrenor care să te înțeleagă, sau de o echipă mare. Una e jucătorul talentat și alta e jucătorul care face performanță.

Sânmărtean. Foto: Profimedia

Sunt și în România jucători modești care iau titluri, dar lumea nu o să vorbească despre ei. Jucătorii care fac perfomanță nu e obligatoriu să fie talentați, iar jucătorii talentați nu fac mereu performanță. Jucătorii mari rămân în mintea oamenilor. Atunci ști că într-adevăr ai făcut ceva. Eu nu am avut performanțe la nivelul talentului.

Dacă lumea se gândește la mine că am făcut ceva în fotbalul ăsta este exact ceea ce îmi doresc. Puteam să fi avut performanțe, dar să nu mă fi remarcat cu nimic. Prefer să am un titlu cu Steaua și lumea să zică <<da băh ăsta a fost fotbalist>>”, a declarat Lucian Sânmărtean, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

 

Citește și EXCLUSIV | Ce spune șeful naționalelor de juniori ale României despre convocarea lui Octavian Popescu și Radu Drăgușin

 

exckusivmuturealitateafotbalvoluntarusanmartean