6 C
București
21 / 10 / 2020

RS Live

Realitatea.NET

Realitatea Financiară

TaBu

EXCLUSIV | Declarație de dragoste pentru Rapid! Dan Alexa: “Acest club rămâne în inima mea”

Plecat de la Rapid după ratarea obiectivului, Dan Alexa declară că nu ar spune nu unei reveniri în Giulești, însă acum este concentrat la maxim pe realizarea obiectivelor alături de ASU Poli Timișoara.

„Chirurgul” îi vede pe giuleșteni favoriți la promovare în acest sezon.

„Rapid e în inima mea! Normal că mi-aș dori să mă întorc cândva. Rapid e un club special, cu suporteri speciali, unde m-am simțit respectat și iubit.

Rapid este una dintre favorite la promovare”, a declarat Dan Alexa pentru realitateasportiva.net.

Întrebat de obiectivele sale alături de ASU Poli Timișoara, Alexa a susținut că „obiectivul este să creștem ca și club și să ajungem în play-off!”.

Rapid evoluează în următoarea etapă a Ligii 2, sâmbătă, 12 septembrie, în deplasare, împotriva formației CSM Slatina.

CITEȘTE ȘI Două recorduri importante doborâte de Răzvan Lucescu în ultima etapă din Arabia Saudită

De la același autor

Simona Halep, mesaj special pentru Rafael Nadal, după triumful de la Roland Garros! “Ești un exemplu pentru toți”

Simona Halep l-a felicitat pe Rafael Nadal pentru câștigarea turneului de la Roland Garros. Ibericul a cucerit titlul cu numărul 13 pe zgura de...

Gică Hagi, discurs vehement după Norvegia – România! “M-a speriat ce am văzut. Succesul se contruiește”

Naționala României este în derivă, după 1-2 cu Islanda și 0-4 cu Norvegia! Fostul selecționer Gică Hagi a declarat că există potențial în rândul...

Ianis Hagi, mesaj către Mirel Rădoi! “Nu am avut ocazii, trebuie să-l întrebați pe selecționer”

Naționala României a suferit încă o înfrângere, 0-4 cu Norvegia, iar moralul în cadrul lotului este la cote critice. Ianis Hagi s-a declarat dezamăgit...

România, victimă sigură cu Austria? Mitriță: “Nu vrem să ne facem iar de râs”

România a pierdut în Norvegia cu 4-0 și are șanse mici să avanseze din grupa de Liga Națiunilor. Încrederea 'tricolorilor' este la cote minime,...

Rădoi, resemnat după eșecul zdrobitor cu Norvegia! “Am eșuat! O țară întreagă a suferit o umilință”

Naționala României continuă seria evoluțiilor dezamăgitoare! După eșecul cu Islanda, 'tricolorii' au primit o lecție din partea Norvegiei, la Oslo. Nordicii au câștigat cu...

VIDEO | ‘Tricolorii’, în moarte clinică! Meci de coșmar cu Norvegia! Haaland a făcut spectacol

UPDATE 20:52 Final de meci! Norvegia - România 4-0 UPDATE 20:44 Schimbare în echipa României! A intrat Denis Alibec în locul lui Gabi Iancu! UPDATE 20:42...

Ultimele știri

Banii vorbesc! „Câinii” au primit o parte dintre restanțele salariale

Au intrat banii! Jucătorii lui Dinamo au încasat două dintrte cele trei salarii restante. Banii au fost achitați din suma venită zilele trecute din...

VIDEO | Mircea Lucescu a pierdut acasă la Kiev, scor 0-2. Morata a dat o dublă

Elevul Andrea Pirlo n-a avut milă pentru profesorul său, Mircea Lucescu, în primul meci din grupa G a Ligii Campionilor. La Kiev, Dinamo, echipa...

Cele mai citite

FOTO | A căutat soţia unui fotbalist în baza de date MAI! Dosar penal stupid pentru fiul lui Viorel Micula

Victor Micula, fiul milionarului Viorel Micula, s-a ales cu un dosar penal dintr-un motiv ridicol. Tânărul a căutat detalii despre soţia unui fotbalist de...

EXCLUSIV | Lupescu îl desființează pe Burleanu: ”A ciuruit fotbalul! E informator, mereu se plângea!”

Ionuț Lupescu (51 ani), fost membru al ''Generației de Aur'', a dat de pământ cu Răzvan Burleanu, actualul președinte al FRF, în direct. România a...

Întăriri pentru Petrescu! Un fundaş trecut prin Liga 1, aproape de CFR Cluj

CFR Cluj continuă să îşi întărească lotul după calificarea în grupele UEFA Europa League. Ultimul jucător intrat în atenţia campioanei este un fundaş central...

”Procurorul” râde de Aleix Garcia: ”Să nu fi fost pe la berăria din peluză!”

Cornel Dinu (72 ani), legendă dinamovistă, râde de Aleix Garcia, fostul jucător al lui Manchester City care îmbracă acum tricoul ''câinilor''. Mijlocașul a debutat pentru...

Articole similare

Banii vorbesc! „Câinii” au primit o parte dintre restanțele salariale

Au intrat banii! Jucătorii lui Dinamo au încasat două dintrte cele trei salarii restante. Banii au fost achitați din suma venită zilele trecute din...

VIDEO | Mircea Lucescu a pierdut acasă la Kiev, scor 0-2. Morata a dat o dublă

Elevul Andrea Pirlo n-a avut milă pentru profesorul său, Mircea Lucescu, în primul meci din grupa G a Ligii Campionilor. La Kiev, Dinamo, echipa...

VIDEO | Eroul de la Hamburg, după 37 de ani: „Am revăzut meciul de sute de ori”

S-au împlinit, zilele trecute, 37 de ani de la calificarea incredibila, obținută en-fanfare, la București, de Dinamo, în fața lui Hamburg, echipa care deținea...

Dinamo îi cere premierului Orban: Stadionul nou să fie pe locul celui vechi!

Șefii grupării alb-roșii nu vor ca noul stadion să fie construit în spatele Parcului Sportiv Dinamo ci să rămână pe actualul amplasament. Spaniolii s-au...

Cornel Țălnar a găsit scuza: Avem cel mai bun lot dar ne fură arbitrii!

Îi laudă dar, pentru moment, nu prea ar avea motive. Dinamo nu câștigă de câteva etape, dar Cornel Țălnar spune că alb-roșii au cel...