Prestațiile din acest sezon ale lui Ovidiu Popescu, ''perla'' de doar 18 ani a FCSB, au convins încă un nume important din fotbalul românesc.
Experimentatul Țiți Dumitriu (75 ani) are doar cuvinte de laudă despre tânărul fotbalist al roș-albaștrilor. Fostul antrenor și jucător al grupării din Capitală este de părere că Popescu va ajunge într-un campionat puternic al Europei.
''Mi-a plăcut din primele contacte cu mingea. La Steaua sunt jucători buni, iar el a demonstat că poate deveni un jucător foarte bun. A venit cu un dezinvolt deosebit. Mi-a plăcut acuratețea.
Este croit pentru un fotbal înalt, de nivel european. Contează să aibă un traseu corect și să nu se accidenteze. Acest copil, în doi de ani de zile, o să vedeți unde va ajunge. Este cel mai bun jucător al României la acest nivel!'' a declarat Țiți Dumitriu pentru realitateasportiva.net.
350.000 de euro este cota de piață a lui Popescu, potrivit transfermarkt.com.
18 meciuri (11 apariții ca titular) a bifat tânărul fotbalist pentru FCSB în actualul sezon, în toate competițiile
1 gol și 6 pase decisive sunt cifrele ”perlei” roș-albaștrilor în actuala stagiune