EXCLUSIV | Cum trebuie să ne pregătim pentru viitoarele preliminarii: „Să ne rugăm să nu poată ajunge ăia la meci!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 04 decembrie 2020, ora 10:38,
romaniaaa
romaniaaa

România își va afla luni adversarele din calificările pentru ediția viitoare a Cupei Mondiale, din 2022.  

Miroslav Giuchici nu este deloc optimist în privința șanselor ca tricolorii să ajungă la turneul final și ironizează felul în care Rădoi & Co vor aștepta duelurile chiar și cu naționalele liliputane de pe continent.

„Acum toți foștii fotbaliști sunt antrenori? Ce să facă Rădoi? Cu cine joacă? Acum să ne rugăm să picăm cu Luxemburg, Liechtenstein și Andorra, iar ăia care lucrează la bancă să nu poată să ajungă la meci.

Am ajuns să ne rugăm și la dueluri din astea. Trebuie să ne uităm și să luăm exemplul unor echipe ca Belgia sau Norvegia, care au un joc frumos”, a fost comentariul lui Miroslav Giuchici, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

România va fi în urna a doua la tragerea la sorți care va avea loc la Zurich. Iar noua generație crescută de actualul selecționer la reprezentantiva U21 reprezintă speranța pentru ca naționala să rupă șirul necalificărilor la Cupa Mondială.

Toți sunt speranțe, dar spuneți-mi la ce echipă au jucat fotbaliștii noștri în ultimii 10 ani? Au șanse poate să ajungă în Kazakhstan și Azerbaidjan, dar nu vor fi vedete, ce calități au?

Pleacă la Ajax și termină prin Kazakhstan, nici nu mai știm la ce echipă joacă. Toți vor rezultate repede, dar dacă nu ne duceam doar cu gândul la bani, poate nu ajungeam așa rău”, a mai completat fostul căpitan de pe Bega. 

CITEȘTE ȘI –>>EXCLUSIV | “Să fie pus politic, dar măcar să fie deștept!”. Mesajul trimis celor care decid viitorul fotbalului românesc

 

romaniarealitateapreliminarii CM 2022tragerea la sortiMiroslav Giuchici