EXCLUSIV | Cum se vede din teritoriu votul dat lui Burleanu în 2018: „Asta este singura explicație”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 29 octombrie 2020, ora 11:03,

Răzvan Burleanu a câștigat în urmă cu doi ani și jumătate un nou mandat la conducerea FRF. 

Unul dintre secretele succesului pentru tânărul șef de la Casa Fotbalului a fost ajutorul oferit fotbalului mic, susține Cristian Petrean. Președintele AJF Hunedoara vine cu un exemplu în acest sens.

„De doi ani de zile de când sunt președintele AJF scopul nostru a fost să ne dezvoltăm. Avem o colaborare foarte bună cu FRF, ne-au sprijinit atunci când am avut nevoie din punct de vedere logistic. 

Eu la alegerile din 2018 de abia fusesem ales în funcție aici la Hunedoara și nu am putut să îmi fac o imagine clară asupra votului. Probabil activitatea din perioada 2014-2018 i-a determinat pe mulți să îl realeagă pe actualul președinte”, a fost comentariul lui Cristian Petrean, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net.  

Acesta dezvăluie care a fost ultima măsură luată de FRF pentru cluburile afectate de pandemia de coronavirus.

„Federația Română de Fotbal a alocat pentru fiecare membru afiliat 5000 de euro, iar fiecare decide ce priorități are. Nu este o sumă dedicată unui proiect anume, nu cunosc faptul că s-ar fi alocat banii special pentru testele de coronavirus”, a mai precizat Petrean. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Primul AJF care a decis reluarea competițiilor în această toamnă! Cum a fost posibil

 

alegericristian PetreanfrfburleanuHunedoara