EXCLUSIV | Costel Enache, despre cea mai recentă schimbare din viața sa: „În 32 de ani de carieră nu am văzut așa ceva!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 06 octombrie 2020, ora 20:39,
costel-enache1
costel-enache1

Antrenorul celor de la U Cluj a reușit să îi aducă pe clujeni pe loc de play-off după un început ezitant de campionat. 

Dacă anul trecut a ratat obiectivul promovării pe banca Petrolului, Costel Enache nu concepe să mai calce strâmb la conducerea șepcilor roșii.

„Nu aș vrea să pun în competiție cele două cluburi, e un proiect de dezvoltare personală, am găsit emulație și pasiune pentru fotbal, un club bine organizat, iar în condițiile astea promovarea e un obiectiv normal.

Încet-încet încep să descopăr cum stau lucrurile aici, sunt 36 de jucători în lot, sunt culturi diferite și e greu să îți faci o idee imediat”, a declarat Costel Enache în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

Tehnicianul de 47 de ani este pus într-o ipostază specială în acest sezon. S-a angrenat într-o competiție care se desfășoară după un sistem cu totul nou. Fiecare echipă se întâlnește doar o singură dată cu celelelate adversare din Liga 2.

„E un sistem ciudat, inedit pentru toată lumea, sunt la nivel de seniori din 1988 și e prima oară când mă lovesc de așa ceva. Nu știu dacă e bine sau rău, schimbările de la un an la altul arată însă confuzie așa cum e de altfel și societatea noastră. Acest sistem avantajează echipele care au omogenitate și care sunt foarte bine organizate.   

Până acum am văzut că evoluțiile sunt foarte fluctuante, echipele nu sunt la nivelul cel mai bun al lor, lucrurile sunt foarte echilibrate. Sunt multe rezultate ciudate, așa cum a început competiția echipele care și-au anunțat intenții serioase la promovare sunt acolo sus”, a mai adăugat Costel Enache, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Acuze grave pentru fosta conducere de la Dinamo: “A fost jaf!”

sistem competiționalenacherealitatealiga 2lupta pentru promovareu cluj