EXCLUSIV | Ce spun șefii lui Dinamo despre situația lui Mattia Montini
Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 07 noiembrie 2019, ora 11:03,
Mattia Montini intră, la iarnă, în ultimele șase luni de contract. Conducerea dinamovistă a inițiat discuții pentru prelungirea contractului cu vârful italian.
Montini nu traversează o perioadă foarte bună la Dinamo, după ce a impresionat în playout-ul sezonului trecut.
Italianul ar vrea să plece din Ștefan cel Mare chiar în această iarnă. De altfel, atacantul și-ar fi anunțat deja impresarul să-i caute echipă, potrivit gsp.ro.
Contactat de realitateasportiva.net, directorul sportiv Ionel Dănciulescu a precizat că Dinamo a inițiat discuții pentru prelungirea înțelegerii cu Montini.
„Montini este în ultimul an de contract și conducerea a avut discuții cu el pentru prelungire. Eu nu am văzut că ar fi nemulțumit de ceva, se simte foarte bine. Trebuie să ținem cont că la noi și-a relansat cariera. Nici mie și nici lui Florin (n.r.-Florin Prunea, președintele clubului) nu ne-a spus că ar vrea să plece. Vom vedea ce rezultat vor avea negocierile„, a declarat Ionel Dănciulescu.
Montini are trei goluri marcate în acest sezon. În campionatul trecut, a înscris 13 goluri în 23 de meciuri.
La Dinamo, a venit liber de contract în toamna anului 2018, după ce jucase până în vară în Serie C.