EXCLUSIV | Ce îi așteaptă pe giurgiuveni după vestea teribilă de astăzi: „Este o partidă între echipe care au dezamăgit”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 18 februarie 2021, ora 20:45,
AstraUta
AstraUta

Astra o va întâlni pe Dinamo, în etapa a 24-a a Ligii 1, la trei zile distanță după încătușarea patronului Ioan Niculae. 

Cele două sunt despărțite în clasament de un singur punct. Dinamo este a 11-a în clasamentul la zi, giurgiuvenii două poziții mai jos, pe loc de baraj.

„Va fi un meci interesant, două echipe cu jucători de calitate, care nu au avut însă cele mai bune rezultate în ultima vreme, este o partidă deschisă oricărui rezultat. Jucăm împotriva unei echipe care are fanii alături, sunt de felicitat pentru felul în care ajută clubul”, a fost comentariul lui Dani Coman, în exclusivitate pentru realitatesportiva.net. 

Va fi al doilea meci al Astrei în Liga 1 fără Budescu. Fostul decar al campioanei din 2016 a jucat astăzi primul meci pentru noua sa echipă, Damac din Arabia Saudită. 

„Budescu a plecat ca jucător liber de contract, mai avea doar trei luni contract cu noi, nu mai aveam cum să obținem în aceste condiții vreun ban pe el, astăzi am văzut că a și debutat pentru noua sa echipă.

Eu cred că avem un lot foarte bun atât din punct de vedere numeric cât și valoric în momentul de față nu intenționăm să mai aducem alți fotbaliști la echipă, dar dacă vor apărea soluții care să aducă un plus pentru noi ne vom orienta spre ele”, a adăugat președintele Astrei. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Prima reacție după arestarea patronului Astrei: “Vom merge înainte”

 

dinamoliga 1realitateaAstradani comanbudescu