EXCLUSIV | A ratat promovarea, dar va conduce o echipa din prima ligă

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 02 august 2020, ora 23:37,
petrolul rapid
petrolul rapid

Costel Enache și-a anunțat plecarea de la Petrolul Ploiești în momentul în care echipa a pierdut orice șansă de a mai promova în Liga 1, însă antrenorul își pregătise din timp planul de rezervă.

Fostul tehnician al „lupilor galbeni” nu va sta mult timp în afara terenului. Potrivit informațiilor obținute de realitateasportiva.net, Enache s-a înțeles cu o echipă din prima ligă.

Antrenorul de 47 de ani s-ar fi înțeles verbal cu Sepsi OSK chiar înainte de meciul cu Rapid, al treilea din play-off-ul de promovare în Liga 1, atunci când Petrolul, echipa pe care o pregătea, încă păstra șanse la promovarea în primul eșalon fotbalistic din România.

Costel Enache a semnat cu Petrolul spre finalul anului 2019. Tehnicialul le-a mai pregătit în cariera sa pe Ceahlăul Piatra Neamț, CSMS Iași, Dunărea Galați, România Under 18, România Under 19, FC Botoșani, Astra Giurgiu și FC Hermannstadt.

Citește și • VIDEO | Victorie cu emoții pentru Dinamo, la Voluntari! Gazdele au ratat o ocazie mare în prelungirile meciului

costel enacherealitatealiga 1sepsi osk