La cele patru meciuri organizate pe Național Arena la EURO 2020, vor putea asista până la 13.000 de spectatori, adică 25% din capacitatea stadionului.
Gică Popescu, președintele Viitorului, este de părere că regula trebuie să se aplice și partidelor din Liga 1.
"Eu mă bucur că s-a luat această decizie. Asta înseamnă că e un pas prin care vom putea să revenim la normalitatea de dinainte și să lăsăm spectatorii pe stadion... deocamdată, într-un număr redus. Eu m-aș bucura ca, odată cu acest Campionat European, lucrurile să rămână acolo.
Adică oamenii să ramână în tribună, să nu-i mai scoatem. Eu cred că este o teamă pe care nu o înțeleg. Nu știu de ce nu am putea face acest lucru. Dacă se respectă măsurile impuse de către autorități, să lăsăm și la Liga 1 un 25-30% dintre spectatori pe stadioane.
Eu sper ca EURO să fie un exemplu pentru toată lumea, că se poate, că există soluții să aducem oamenii în stadioane", a declarat Gică Popescu pentru as.ro.