Eugen Neagoe, mesaj pentru oficialii lui Dinamo: ”Mai trebuie trei jucători, obligatoriu!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 01 august 2019, ora 07:42,
eugen-neagoe-dinamo
eugen-neagoe-dinamo

Eugen Neagoe sare în apărarea elevilor săi și anunță transferuri la Dinamo!

Tehnicianul va rămâne în continuare antrenorul lui Dinamo după infarctul suferit în timpul partidei cu Universitatea Craiova. Neagoe nu și-a reziliat contractul cu formația din Ștefan cel Mare, iar Sebastian Moga, secundul său, va pregăti echipa până acesta va reveni.

”Câinii” nu au simțit gustul victoriei în acest sezon, iar Neagoe a explicat că formația din Capitală trebuie să mai facă transferuri. Chiar dacă au adus jucători pe bandă rulantă, antrenorul lui Dinamo a transmis conducerii că echipa mai are nevoie de fotbaliști.

”Lotul este cel care este, dar nu uitați că perioada de transferuri nu s-a terminat. Cu siguranță, vom mai aduce jucători. De altfel, și azi am discutat cu cei din conducere și le-am transmis că mai trebuie trei jucători, obligatoriu!” a declarat Eugen Neagoe pentru DigiSport.

Întrebat despre randamentul noilor jucători care au venit la Dinamo, Eugen Neagoe a sărit în apărarea elevilor săi. Tehnicianul a amintit ce performanțe au realizat fotbaliști care au ajuns la formația din Ștefan cel Mare și a explicat că echipa are nevoie de timp.

”Toți jucătorii care au venit la Dinamo, au jucat, nu au fost aduși de pe stradă, da?

Mrzljak, a venit de la Astra, unde a fost căpitan în ultimii doi ani, Lansat de Pandurii, unde și acolo a evoluat constant, Mrzljak a devenit jucător de bază la Astra. Pe lângă faptul că este un fotbalist de valoare, are și caracter. 

Kevin Bru a jucat în Anglia, în Championship. Nu este deloc ușor să joci constant acolo. Plus că în ultimul an a jucat la Apollon Limasol, echipă care a activat în grupele Europa League. Au câștigat la Marseille, pe terenul lui Olympique, cu 3-1, cu Bru titular. Și au bătut și pe Lazio cu 2-0.

Moura a jucat meci de meci la Sepsi, Straton este unul dintre cei mai buni portari din România, Piscitelli a fost titular în liga a doua din Italia, Sin a jucat meci de meci la Iași.

Acești fotbaliști n-au venit de pe stradă. E adevărat că nici evoluția echipei n-a fost una strălucită, dar e nevoie de timp.” a mai spus antrenorul lui Dinamo.

Citește și Neagoe e gata să revină la Dinamo: „Mă simt foarte bine! E în totul în regulă”. Când se întoarce pe bancă

liga 1dinamojucatorideclaratiieugen neagoe