„Eu, în locul lui Mutu, nu mi-aș fi dat demisia!”-Verdict din partea unui fost mare dinamovist în cazul situației de la CFR Cluj!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat sâmbătă, 06 aprilie 2024, ora 10:43,
Adrian Mutu
Adrian Mutu

Adrian Mutu a demisionat de la CFR Cluj după umilința suferită în Cupa României (0-4).

Decizia tehnicianului a fost comentată de Ioan Andone. „Fălcosul” a dat verdictul în cazul situației de la formația din Gruia.

„Eu, în locul lui Mutu, nu mi-aș fi dat demisia!”

Mutu și Balaj nu plecau (n.r. dacă CFR nu pierdeau în fața Corvinului Hunedoara), era cel mai ușor parcurs să ajungă să joace în Europa League. La Cluj, datorită rezultatelor din ultimul deceniu, au fost multe campioante câștigate, există multă presiune și se cere performanță.

Eu, în locul lui Mutu, nu mi-aș fi dat demisia. Dacă mă dădeau afară, mă dădeau afară și ne dădeam mâna. El trebuia să stea și să lupte, să lupte pentru meseria asta. Nu îți dai demisia la primul eșec… Da, se întâmplă, sunt accidente.

Acum, că are partea lui de vină, sunt convins că are, dar nici jucătorii… Nu poți să primești 20 de mii de euro salariu pe lună să te compromiți în halul ăsta, să te umilească o echipă în halul ăsta. Bugetul lui Corvinul este cât salariul a doi jucători de la CFR într-o lună.

Nu cred că a pierdut vestiarul. Mutu e trecut prin viață, nu știu cât de bun antrenor e. Nu e o întâmplare că și-a ales cariera asta. Trebuie să înțeleagă că în meseria asta te lupți, nu cedezi. Dacă cedezi de la primul eșec, lumea o să îți pună o etichetă. Ăsta e pericolul pentru el”, a spus Ioan Andone, pentru cei de la Digi Sport.

cfr clujioan andoneadrian mutu